Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preturile apartamentelor vor creste cu 3-5%

Publicat in HotNews, vineri 20 august 2004 ·

Dupa cresterea spectaculoasa de anul trecut, cu pana la 120 la suta, a preturilor la apartamente, in acest an, piata se pare ca trece printr-o perioada de acalmie.

Astfel, potrivit agentilor imobiliari, chiar daca preturile au avut diverse fluctuatii de 3-5 la suta, in plus sau in minus, primele sapte luni ale acestui an nu au adus mari modificari in ceea ce priveste nivelul preturilor la apartamente.

"Se vorbea la un moment dat de o scadere a preturilor de 10-15 la suta, in piata insa aceasta scadere nu a fost simtita", ne-a declarat Jack Airabedian, reprezentantul agentiei Casa Ta. El afirma ca totusi nivelul preturilor apartamentelor este in continuare nejustificat de mare, chiar daca cumparatori pentru acestea se gasesc mai greu.

"Toti cei care vor sa vanda un apartament tin la pret, chiar cu riscul de a nu vinde niciodata. Mai bine il inchiriaza si asteapta pana in 2007, cand, zic ei, preturile vor creste si mai mult", explica interlocutorul nostru. Din acest motiv, daca pana anul trecut pentru o oferta se gaseau cel putin 10 cumparatori, in acest moment, pentru aceeasi oferta se inghesuie doar doi cumparatori.

In opinia agentilor imobiliari, fluctuatiile sunt date mai ales de gradul de finisaj si de calitatea acestora. "Pana anul acesta, investitiile in finisajul unui apartament abia daca se regaseau in proportie de 50 la suta, acum imbunatatirile, finisajul, izolatia intra aproape integral in pretul apartamentului", este de parere Airabedian.

Mai mult, si cei care vor sa cumpere un apartament tin mai mult cont acum de imbunatatiri si alte facilitati. Pe de alta parte, mentinerea in continuare a nivelului mare al preturilor apartamentelor a determinat o orientare a investitiilor imobiliare catre terenuri si case. "Aceasta tendinta se manifesta din ce in ce mai pregnant.

Astfel ca, daca la in

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe Kathleen Ann Kavalec, Ambasadorul SUA la Bucureşti, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o, vineri, pe Kathleen Ann Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce. Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Români

Rusia răspunde acuzaţiilor: A interferat sau nu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România?

Mediafax acum 34 minute
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, potrivit Reuters, că Rusia nu a interferat în niciun fel în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Totodată, Peskov a adăugat faptul că acuzaţiile aduse Moscovei în legătur

[P] Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!

HotNews acum 18 minute
România are nevoie de un restart. În fața provocărilor economice, sociale și administrative, țara noastră are o șansă unică: reformele propuse de Ilie Bolojan și adoptate de PNL. Acestea nu sunt doar promisiuni, ci măsuri concrete, inspirate din suc

Un antreprenor mănâncă opera de artă „Banana” pe care a cumpărat-o cu 6,2 milioane de dolari

Mediafax acum 2 ore
La unul dintre cele mai scumpe hoteluri din Hong Kong, Sun, în vârstă de 34 de ani, a muşcat din banană în faţa a zeci de jurnalişti şi influenceri, după ce a ţinut un discurs în care a catalogat opera drept „emblematică” şi a făcut paralele între a

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 2 ore
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

Nicuşor Dan: Cred că decizia CCR este nejustificată/ Nu este normal să nu existe vreo garanţie ca acest proces de renumărare să fie unul corect. Avem nişte saci cu voturi care nu ştim unde au stat în această perioadă

News.ro acum 44 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că decizia Curţii Constituţionale a României de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale este nejustificată şi pentru că induce o disproporţie între această măsură şi măsurile luate

USR contestă decizia BEC de a le interzice reprezentanților din birourile electorale să dea informații despre renumărare

HotNews acum o ora
Partidul condus de Elena Lasconi acuză „un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu și PSD”, după ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis să le interzică reprezentanților partidelor în birourile electorale să ofere informații despre renu

Alegeri parlamentare 2024 Prahova. Cine candidează din judeţ pentru locurile alocate în noul Legislativ

Mediafax acum 26 minute
În judeţul Prahova s-au înscris candidaţi din următoarele partide: UNIUNEA SALVAŢI ROMÂNIA, ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR, PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA, PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL, FORŢA DREPTEI, ALTERNATIVA PENT

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Veste bună pentru pensionari: De când va începe Poşta Română să distribuie pensiile pentru luna decembrie

Mediafax acum 44 minute
Până pe 13 decembrie, curierii poştali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar şi/sau taloanele de pensie însoţite de talonul de călătorie CFR. Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile

Vremea

București
acum

vin.

6°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

2°/6°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/8°