Primul gand se duce la miile de militari si agenti mai mult sau mai putin secreti care se calca pe picioare in capitala greaca. Pacea olimpica e o amintire din cartile de istorie antica. Dar nu de ieri, de alaltaieri: atentate au mai fost, la MUnchen '72 si Atlanta '96, iar editiile '80 Moscova si '84 Los Angeles au avut loc in tensiunea nu mai putin apasatoare a razboiului rece.
Las la o parte faptul ca aceasta desfasurare de forte nu rezolva mare lucru: Al-Qaida sau alti teroristi n-au pus inca o bomba din considerente pe care nu le cunoastem; daca se vor decide s-o faca, nu vor putea fi impiedicati.
Marca sa fie atunci hipertehnologia science fiction etalata de marile firme? Sau "erorile" de arbitraj? Sau dopingul? Ar putea fi toate acestea si ceva pe deasupra, care le inglobeaza. Marea majoritate a sportivilor care concureaza la Atena sunt luciosi.
"Pieile de rechin" ale inotatorilor, salopetele ciclistilor, costumele trei sferturi ale atletilor, sutienele cu sort ale saritoarelor, toate emana o stralucire sintetica, frumusetea rece a artificialului. Cu totii, baieti sau fete, au pachete de muschi desenati impecabil, ca niste personaje de banda desenata, viteza, forta si precizia cu care se misca dau adesea impresia neomenescului.
Pielea si muschii sportivilor par o continuare a echipamentului hitech. Noaptea, dupa ce se incheie transmisiunile de la Atena, ma uit pe dvd-uri la secvente din istoria Olimpiadelor.
Exercitiile la sol sau paralele ale celebrelor pe atunci Olga Korbut si Ludmila Turisceva, de la MUnchen '72, par momente dintr-un concurs interscolar: viteza, numarul de rotatii, complexitatea aterizarilor, totul e redus la jumatate.
Iar cele doua gimnaste arata ca niste fete care mai fac si altceva, de pilda sa mearga la o inghetata cu baietii, nu numai cascade de "suruburi" si "echer