În trecutul nostru istoric şi cultural, puţini au fost oamenii avuţi care să fi făcut operă de mecenat şi să fi rămas în memoria posterităţii prin asemenea acte, aşa cum a fost, de pildă, atât de cunoscutul Dinicu Golescu, sprijinitorul de nădejde al celor mai multe activităţi culturale din epocă şi, fapt rarisim, creatorul unei şcoli gratuite pentru săteni pe moşia sa, la Goleşti. La cei mai mulţi dintre oamenii avuţi a dominat latura negativă şi dorinţa de a-şi mări averea. Poate de aceea literatura i-a prezentat, de cele mai multe ori, ca hrăpăreţi, asupritori, avari şi... inculţi.
Aşa stând lucrurile, ne apare azi cu totul excepţional gestul unui urmaş al lui Udrişte Năsturel, care a instituit Premiul Năsturel al Academiei Române în condiţii de real sprijin material, cum vom arăta ceva mai jos.
Udrişte Năsturel însuşi fusese în epocă un om luminat, ştiutor de aleasă carte, cunoscător al mai multor limbi străine, aplecat cu folos asupra mesei de scris şi iubitor de neam şi de ţară. A fost diac al Cancelariei lui Matei Basarab, al cărui cumnat era, iar mai târziu, consilier intim al domnitorului şi principalul său diplomat. în 1638 este trimis la Viena, la împăratul Austriei, iar în 1643, delegat în Transilvania la Curtea lui Rakoczy. A tratat cu Levakovic, trimisul Papei Urban al VIII-lea. Era la curent cu propaganda protestantă, căci avea în bibliotecă un exemplar din Catehismul Calvinesc, tipărit de unguri la Alba Iulia, în 1642, pentru convertirea românilor din Transilvania. A avut convorbiri cu Mitropolitul Varlaam al Moldovei. A scris versuri în limba slavonă pe Pravila de la Govara (1640) şi a tradus Evanghelia (1642) "scrisă şi premenită de pre limba rusească pre limba românească". A tradus, din limba latină, Imitatio Hristi...
Un strănepot al lui Udrişte Năsturel, Constantin Năsturel Herescu (1798-1874) a ins
