Singura forma de prezentare pe care o mai acceptam. Nu pentru ca o intelegem, ci tocmai pentru ca nu e nimic de inteles in ea. Jocurile Olimpice in direct se concentreaza asupra clipei. Ele ascund momentul premergator si discrediteaza interesul pentru momentul de dupa. Ce a fost inainte de performanta nu trebuie stiut, caci inainte a fost ingineria secreta: dopajul. Nu e o cerere prea aspra. Suntem indelung antrenati. In fiecare zi intalnim oameni montati, peste noapte, prin inginerie secreta: politicieni, actori, fratele victimei, sotia spargatorului, diplomatul, intr-un cuvant, vedeta de 1 minut. A doua zi, Jocurile Olimpice au inteles. Ne simtim competenti si ne e usor sa fim martori, in direct, la Congresul Vedetelor. Acolo, minutul de glorie e cronometrat si presat in recorduri de tot felul: nationale, mondiale, olimpice. Cifra are o precizie subdecimala, dar ea nu masoara nimic. 1:03:48 minute si 7,368 metri sunt perfect egale. Licaresc o clipa, certifica o victorie si dispar. Ce a fost inainte e ascuns, iar dupa nu exista nimic sau exista duplicarea, recordul si eroul urmator. Atat. E insa suficient. Intelegem tot si nu ne trebuie mai mult, pentru ca Jocurile Olimpice sunt cel mai apropiat vis de realitatea din care vin, impreuna, spectatori, sportivi si organizatori. La un loc, ei dau o majoritate umana dedicata unui joc tot mai putin omenesc. Sunt multi. Au puterea pe care o dau increderea in acum si necunoasterea lui a fost sau va fi. Au salbaticia corecta si riguroasa pe care o da dependenta de iluzii. Cu atata putere nu se poate bate nimeni. Cine se rataceste in codru si vrea sa iasa la lumina, trebuie sa caute calea. Cine isi face socoteala ca se va dumiri dupa ce va taia padurea e nebun si pierdut.
Jocurile Olimpice de la Atena au inceput cu 4 cazuri de dopaj in primele 48 de ore. Cu o zi inainte, Konstantinos Kenteris si Ekaterini Thanou, e
