Între primele articole pe care le-am scris în America s-a strecurat unul despre vreme. Era sfîrşitul lui august 2003, iar triada de zile toride nu putea fi trecută cu vederea - 103 grade Fahrenheit (39 în Celsius). O mare realizare jurnalistică despre căldură, mi-am spus în timp ce editorul îmi dădea indicaţii preţioase. Presă de vacanţă. Probabil urmează un articol despre apă, unul despre leşinuri, unul despre îngheţată şi apoi o trecere în revistă a modei 2003 de pe plajele de nudişti sau mai puţin nudişti. Doar cu textele astea plecasem din România. Fie pe prima pagină, fie pe ultima (cît timp pagina e color nu prea conta) găseam o poză cu o domnişoară bronzată STAS care îşi înconjura sînii cu palmele. Cu palmele ei sau ale domnişorului cu slipul strâmt care se ocupa de pază şi protecţie. M-am înşelat amarnic. Nu aveam să scriu despre aşa ceva. Pînă şi articolul despre căldură a fost, finalmente, despre faptul că se amîna începerea şcolii din cauza vremii "nefavorabile studiului". Ce se întîmplă cu ăştia? Pe care pagină aveau de gînd să pună femeile? Sigur nu pe pagina 5, unde aveam ştirile externe. Presa şi mass-media de vacanţă sînt un fenomen palpabil în România. Cînd vara începe să-şi ambaleze motoarele la sfîrşit de mai, ziarele noastre încep să-şi croiască "rubrici estivale", iar televiziunile se dau peste cap să dea cele mai "tari filme" apărute acum cinci ani, cele mai tari jocuri şi concursuri pe care au reuşit să le adapteze de la străini şi cele mai bune emisiuni de vorbăreală goală şi tîmpenie - dar transmise de pe malul mării, ce-i adevărat. Cu cît mai aproape de val ţi-ai plantat cortul cu sigla, cu cît mai scumpă staţiunea în care ţi-ai trimis echipa bronzată şi curăţată de orice funcţie jurnalistică, cu atît mai mulţi români o să stea cu pepenele în faţa televizorului şi o să spună: "Băi, da, bună mai e şi asta!" Uneori chiar vorbesc despre