Pe 26 mai 1949, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman decide construirea canalului Dunare-Marea Neagra. Proiectul este abandonat cinci ani mai tirziu, dupa ce se construisera doar patru kilometri din cei 50 planificati. Peste alti douazeci de ani, Ceuasescu decide reluarea lucrarilor. Apoi, in aceeasi zi in care Dej hotarise constructia canalului, dar in alt an - 1984, Ceausescu inaugureaza canalul, si este asemuit de presa vremii cu Prometeu, iar constructia canalului tine, tot potrivit gradilocventei din ziarele de partid, de facerea universului: are imaginea unui inceput bilbic de lume. Presa occidentala si-a exprimat indoieli serioase ca vor putea fi recuperate cheltuielile. S-a argumentat ca traficul dunarean nu este destul de intens pentru o exploatare eficienta a canalului.
La 20 de ani de la inaugurare, canalul nu are profit si primeste bani de la buget pentru intretinere. Cu toate acestea, dupa 20 de ani de la inaugurare, fosti sefi ai canalului, astazi militari cu multe grade, trecuti in rezerva, stimulati de presedintele Iliescu, se pregatesc de sarbatoare, in amintirea vremurilor bune de odinioara. Ei vor sa deschida sticlele de sampanie. Au pus sarbatoarea sub semnul integrarii noastre in Europa. In vremea comunista, canalul era o ?ctitorie a epocii de aur? si reprezenta un succes al lui Ceausescu si al comunismului. Acum, canalul este o deschidere spre Europa, iar constructia sa a fost ceruta de comunitatea internationala. Nu mai conteaza cit de greu s-a lucrat la canal, nu mai conteaza nebunia lui Ceausescu - el il dorea terminat in 1982 si s-a mai lucrat pina in 1986.
Am descoperit inca un motiv sa ne aratam falsitatea si stridenta crezului nostru european. Nu te poti lansa intr-o preamarire a canalului fara sa vezi, sa cunosti si sa intelegi cum este strimbata istoria tot pe seama celor car
