Numele autoarei (chiar dacă e vorba, doar, de un pseudonim literar) este, poate, nu întîmplător, Banana (Yoshimoto). Romanul (Editura Humanitas, Bucureşti, 2004) se intitulează Kitchen. Şi începe aşa: "Dintre toate locurile din lume, cel mai mult îmi place bucătăria. De oriunde ar fi, oricum ar fi, dacă e bucătărie, dacă e un loc unde se prepară mîncare, e suficient pentru mine". O profesiune de credinţă a eroinei cărţii, poate neobişnuită pentru literaţii tradiţionali, dar confortabilă pentru gurmanzi şi studioşii culturii populare. Şi o mostră a pătrunderii culturii populare în produsele, cîndva tabu, ale culturii elitiste. În romanul Bananei Yoshimoto mîncarea şi ritualurile ei au un rol hotărîtor în elucidarea sentimentelor eroinei. Cînd îi moare şi bunica, ultima rudă, bucătăria, pentru eroină, e singurul loc "călduţ" din casă, în care zumzăitul frigiderului te apără de singurătate. Eroinei, Mikage, i se propune să se mute în casa unui băiat care îi livra flori bunicii ei; unul din lucrurile care o hotărăşte este tot bucătăria: "...strictul necesar în materie de aparatură electrocasnică, într-o ordine perfectă. O tigaie Silverstone, un cuţit nemţesc de curăţat legumele. (...) Sub lumina unui neon mic, tacîmurile, fiecare cu rînduiala lui; pahare strălucitoare. Privite mai îndeaproape, chiar dacă nu erau seturi, erau toate de calitate. (...) Era o bucătărie frumoasă. M-am îndrăgostit de ea la prima vedere". Nu a mai contat nici că mama lui Yuichi (băiatul cu florile) era de fapt

tatăl lui, travestit. Ci faptul că tatăl-mamă, cît şi fiul, emanau aceeaşi "căldură plăcută", de care Mikage avea nevoie pentru a se simţi în siguranţă. Bucătăria pătrunde chiar şi în visele lui Mikage: "Se făcea că sînt în bucătăria casei din care m-am mutat astăzi pentru totdeauna şi frecam chiuveta. (...) Podeaua aia gălbuie, pe care o uram cu pasiune pe vremea cînd locuia