Nu mă încumet să interpretez Cartea Genezei. Îmi lipseşte competenţa şi, în plus, ar fi o blasfemie. Mă voi referi aici numai la cîteva dintre transpunerile sale artistice şi literare. Şi/sau la unele posibile Ersatz-uri din "realitate".
Fără îndoială, specialiştii în istoria picturii au criterii extrem de complexe, diferite, şi gîndesc după canoane care, în mare parte, astăzi, s-au pierdut.
Eu pornesc numai de la cîteva păreri de ageamiu, iscate de pictura lui Cranach Bătrînul, Paradisul (1530). O pînză stranie, în care planurile sînt multiple, ordinea evenimentelor din Biblie - aleatorie, iar dimensiunea personajelor - variabilă.
În plan apropiat, în centru, Dumnezeu - care admonestează tînăra pereche ("Să nu gustaţi din fructul interzis!" sau, poate: "De ce aţi gustat din fructul interzis?"), printre flori, tufişuri şi animale paşnice. Probabil că scena nu s-a petrecut chiar în ziua Genezei, de vreme ce Adam are deja şi barbă şi mustaţă. Sau poate că astfel va fi fost creat, dintru început, de Ziditor. În fond, nu avem documente scrise cu privire la înfăţişarea omului dintîi.
Cuplul primordial pare a constitui un tot. Cu mîna stîngă, Adam înlănţuie - dominator sau protector, nu m-am decis - încheietura dreaptă a Evei. Cu cea dreaptă pare a jura, ţinîndu-şi-o pe inimă, de parcă îngerii, total absenţi din primul plan, ar intona imnul american sau cel croat.
Înspre perechea filiformă, un Dumnezeu patriarhal îndreaptă degetul arătător al mîinii stîngi. Deget ce, prelungit în linie dreaptă (oblic, în tablou) trimite drept spre şarpele din pom. Cu mîna dreaptă, îşi ţine caftanul.
Poate că, de fapt, această scenă reprezintă - cum, de altfel, s-a mai spus - nu avertismentul de a nu se atinge de fructul oprit, ci, dimpotrivă, episodul de după căderea în ispită şi păcat. Caz în care, mîna dre