La fiecare sfarsit de august, berzele si sasii din Prejmer pleaca impreuna din sat. Berzele pleaca toate, dar sasii nu. Pleaca numai vizitatorii veniti din Germania in vacanta, fosti localnici pe care dorul de casa ii aduce tot mai des inapoi. Si odata cu ei pleaca si bucuria, forfota renascuta, scartaitul portilor mari de lemn, in vreme ce sufletele celor care raman se ofilesc de melancolie. De cand destinul i-a despartit, ducandu-i pe majoritatea sasilor din Ardeal in Germania, si cei care pleaca, si aceia care raman sunt chinuiti, in egala masura, de dor. Despre dorul acesta, despre chinul trairii lui, povesteste Michael Drothler, unul din prejmerenii care nu si-au putut parasi gospodaria si casa, atunci cand fiica lui a decis sa ramana in Germania
Scara vietii
Viata lui Michael Drothler seamana cu un ceas aruncat. Un ceas de care nu mai are nimeni nevoie, desi ticaitul lui pare viu. Nu mai trebuie sa trezeasca pe nimeni la ora fixa, nu mai trebuie sa arate orele si minutele vietii unui sas din Ardeal. Are acum 79 de ani si, asa cum spune el razand, este "doar maritat" in Prejmer, fiind de loc din Sura Mare, de langa Sibiu. Din neamul lui de la Sibiu n-a mai ramas nimeni in tara, au plecat toti. La o luna dupa ce-a plecat, fratele lui a murit acolo, departe, de suparare, asa ca acum Michael nu mai are decat fotografii si amintiri despre el...
N-a avut viata usoara Michael, ursitoarele n-au fost prea darnice cu el. S-a nascut cu un betesug al carui nume nici nu-l cunoaste, dar de care l-au ajutat sa scape un doctor iscusit, care l-a operat la gat, si mama lui, care l-a hranit, timp de doi ani, prin gaura aceea pe care doctorul a lasat-o deschisa. "Rabdare de mucenic a avut mama, atunci cand ceilalti nici nu se mai uitau la mine. Nimeni n-a mai crezut ca am sa scap cu viata, tata nici macar nu m-a inscris in acte la primarie, de aceea am