S-au împlinit în aprilie o sută zece ani de la naşterea lui Camil Petrescu, din acelaşi contingent cu Gib I. Mihăescu, dar cu un rang mai sus în canonul estetic. Nu am înregistrat în contul evenimentului decât o a treia versiune a unui bun eseu monografic despre Camil Petrescu semnat de Irina Petraş în Biblioteca revistei "Apostrof", apărut în 2003. Tot anul trecut, Editura Gramar a tipărit o nouă ediţie a jurnalului lui Camil Petrescu, Note zilnice, prefaţă, text stabilit, note, cronologie şi indice de nume de Florica Ichim. S-ar putea spune că e a doua ediţie a jurnalului camilpetrescian, deşi prima restituire aparţinuse altui îngrijitor de text, Mircea Zaciu, şi fusese realizată cu tot aparatul critic necesar în 1975, la Editura Cartea Românească. E cel puţin ciudat că Florica Ichim nu menţionează nicăieri existenţa acestei prime ediţii, la care s-ar fi putut raporta deschis. Nu am nici o explicaţie pentru această incorectitudine: lipsă de informaţie nu are cum fi, lipsă de onestitate ar fi prea grav. Pentru mine rămâne un mister ignorarea acestei referinţe obligatorii la ediţia anterioară a unuia din cei mai importanţi istorici literari, fie şi printr-o simplă menţiune, dacă nu printr-un comentariu. Principala "defecţiune" a ediţiei Zaciu e intervenţia cenzurii, care a suprimat câteva fraze, cuvinte şi aproximativ trei-patru pagini compacte - omisiuni asupra cărora ne avertizează blestematele croşete.

Camil Petrescu scrie jurnal cu mari intermitenţe, cu pauze de ani întregi, deşi promite "note zilnice", mai mult de dragul formulei decât pentru a-şi crea o obligaţie, recunoscând chiar de la început, cu însemnarea din 20 februarie 1927, că "redactarea acestui caiet de note cotidian ar fi o imposibilitate" (p. 19). Marea lui obsesie va fi ideea sinuciderii. în 1927, când începe jurnalul, scriitorul are 33 de ani şi evocă o ascendenţă morbidă, sub s