* “Domnu senator, luati-va de aici tabloul omagial. Luati-va icoana cu seful de partid. Evacuati biroul - scoateti toate sticlele din fiset. Chemati un camion pentru transportul cadourilor. Sa nu carecumva sa va uitati in birou dosarele penale. Luati-le, sunt ale dumneavoastra, le-ati castigat cu greu. si luati-va si secretara. Poate, o sa aveti antecamera la vorbitor. Daca nu, dati-i o prastie si o tolba de chiftele”. Cam asa se iese din politica romaneasca. Mai nou, asa se si intra. Ce politician e ala fara dosar penal? si daca nu are, i se fabrica unul, ca sa nu ramana de rusinea Parlamentului. Scria luni Adevarul “Dupa ce a incercat cu Basescu inainte de locale, P.N.A. ii pregateste lui Stolojan dosarul Megapower”. Semn ca, fara “girul P.N.A.” nu se poate accede la putere. Adica, la power. Megapower.
* “Bani dubiosi pentru campanii”, scria Ziua de marti, referindu-se la studiul facut de Asociatia ProDemocratia cu privire la finantarea cheltuielilor electorale. Probabil ca foarte multi candidati se feresc sa treaca pe langa cladirile penitenciarelor. Ca nu cumva cineva sa le strige de la fereastra : “Te facusi om mare... Mie sa-mi dai banii inapoi pentru afise, ma...”
* Daca cumva te-ai gandit ca maximum de mita pe care l-ai putea da unui functionar pentru a-ti rezolva o problema e contravaloarea unei Dacii noi, s-ar putea sa ai surprize mari. Cu Dacii, mai nou, poti eventual sa mituiesti nasii de pe rapid. Dovada un material aparut miercuri in Adevarul - “Limuzine de lux, spaga pentru trei inspectori financiari din Mures”. Daca masinile-spaga au aer conditionat, scaune reglabile, geamuri electrice, e musai sa aiba si CD-player. Pe care sa ruleze, profetic, hit-ul de mare succes “Trece trenul printre munti/incarcat cu detinuti.”
* Un titlu sugestiv pentru o stare de fapt care caracterizeaza aproape intreaga clasa politica gaseam joi in Adevarul :