Ovidiu VERDES
c
Editie revazuta si adaugita
Editura Aula, Colectia „Frontiera“,
Brasov, 2003, 380 p.
„Ooof, Hari-Hari!“ – ar putea exclama orice pusti care tocmai trece in clasa a zecea, indragostit de cea mai misto tipa din clasa. Tinut (personajul-narator) petrece ultima saptamina dintr-a noua cu gindul la tabara din vara, cu Popeye (dirigu’), la Piatra-Arsa. Pai seeegur, ar putea sta mai mult de vorba cu Hari, i-ar spune ce are pe suflet, iar astea, Ina si Dana, nu s-ar mai tine asa de ei. Bine, domn’e, daca-ti arde de chestii de-astea! Tendinta recenzentului este sa reproduca limbajul cartii. Complet sedus de personaje, de modul lor de a vorbi si de a vedea lumea, cititorul isi rememoreaza adolescenta – asemanatoare, bineinteles, chiar daca traita, poate, imediat dupa revolutie, si nu in anii comunismului in Bucuresti (aici era sa zic ceva despre „copilaria copilului universal“ de la bloc, din ultimele doua-trei decenii) – si, mai mult, tinde sa o rememoreze in aceleasi cuvinte. Ce faza, nene! Mai bine sa dau un exemplu, adica, hai, Tinut, zi tu: „...Cinci fara douazeci. La marele fixometru: treceam putin pe-acasa, ma schimbam, imi luam kentanele si pe la cinci eram in Parasuta, sa ma-ntilnesc cu Mimi, Luci si Tanana. Imi comandam un Cico baban, stateam ca boieru’, la masa, si la momentu’ potrivit scoteam o kentana si o aprindeam de la bricheta, sa faca Luci clabuci de oftica. Si, daca ma intreba de unde am bricheta, ii ziceam ca-i secret; de la o tipa cu care – he-he-he! Sint eu mai asa, mai pe bune...“
Sa povestesc? Nu se-ntimpla, de fapt, mare lucru: pustiul asculta muzici, trage din kentane, urmeaza disputele inerente cu parintii, conduce gagicile pina la troleu, discuta cu tipii din gasca, e super-fericit ca si-a cumparat un Maiak (cei foarte tineri sa-si intrebe parintii sau fratii mai mari ce e sau