Despre internauţi, forumişti şi amatori de chaturi rar auzi lucruri bune, atunci cînd devin obiectul atenţiei analistului cultural. Mai toate comentariile îi plasează în zona grafomaniei, a solitudinii maladive, a superficialităţii iremediabile. Ascunşi sub pseudonime bizare - nick-uri precum Animalu, catch 22, tractoristu, Drastik, killeru sau Rockeru Şomer -, aceştia par să-şi fi construit o lume alternativă, virtuală, prin care o refuză pe cea reală. În realitate, dacă laşi deoparte aceste prejudecăţi, poţi descoperi în spaţiul virtual o vioiciune a spiritului demnă de tot interesul. Mărturisesc că am găsit pe Internet polemici mai substanţiale decît cele din presă. Am întîlnit aici personaje care au citit în original zeci de cărţi, înainte ca acestea să fie traduse în limba română. În mare, problemele culturale sînt aceleaşi. Ceea ce diferă întru totul este discursul relaxat, redus la dileme esenţiale precum "Bă, mie la început mi-a plăcut Cărtărescu. Rili-rili. Dar acum mi se pare că sucks. Ce dracu' fac?" (BobbyKing). Urmează, evident, mesaje în care este stabilit un adevărat ghid de lectură, mai util poate decît cronicile literare. Transformarea Dilemei în Dilema veche, de exemplu, a fost şi ea un bun prilej de discuţie: "Gagiul (Mircea Dinescu) s-a prins că trebuie să diversifice presa. S-a băgat undeva unde merge treaba şi de la Plai cu boi se aşteaptă să moară în curînd" (compi). Însă Madeleine are o cu totul altă părere: "Mă îndoiesc că ăsta a fost raţionamentul lui Dinescu. Presupun, dar nu

bag mîna în foc, că amicul de-o viaţă, Pleşu, i-a zis la un grătărel şi-un vinişor la conacul dinescian de la ţară: «Mircea, fă-te că lucrezi şi dă-mi şi mie nişte bani pentru publicaţiune, mă-nţelegi, colegi de la paş'opt, păi, se poate?»". Nu lipsesc nici comentariile la alte crize ale momentului: "Mi s-a pus pata brusc pe Academia Română. Aş da cu scand