interviu cu Wolf LEPENIES În cartea dumneavoastră din 1992 despre unificarea Germaniei aţi scris că "statele germane s-au unit înainte ca germanii înşişi să apuce să se unească". Evenimentele din 1989 s-au petrecut fulgerător şi - în Germania, ca şi în alte state din lagărul comunist - puţini au fost cei care au reflectat atunci, pe loc, la noua situaţie. Germania este însă un caz special: o parte a statului aparţinea, totuşi, lumii libere. În RFG a existat vreo reflecţie despre cele două Germanii, despre o posibilă unificare? Înainte de decembrie 1989 nimeni - din est sau vest - nu putea prevedea o reunificare a Germaniei. Sigur, sentimentul despărţirii era foarte dureros şi toată lumea visa la o reunificare, dar nimeni nu s-a gîndit că se va petrece atît de repede. Schimbarea s-a produs atît de brusc, încît germanii nu au avut timp să reflecteze asupra situaţiei. Euforia generală ce i-a cuprins pe germani a spulberat orice reflecţie asupra viitorului comun. Sigur, aici nu există nici o dilemă: era un moment istoric de care trebuia profitat, nu era timp pentru îndoieli sau dubii. Care a fost rolul intelectualilor în procesul de unificare? Intelectualii nu pot face multe. Dar pot încerca să înţeleagă. Procesul unificării Germaniei a coincis şi cu un proces de delegitimare a intelectualilor, pentru că după 1989 s-a constatat cît de departe s-a ţinut intelectualitatea germană de problema dezunificării. Există o diferenţiere în abordarea acestei problematici în funcţie de zona de provenienţă a intelectualilor. În Vest, Günther Grass a vorbit adesea despre cele două Germanii, dar el a crezut, pînă în ultimul moment, că dezbinarea politică este mai puţin importantă decît unitatea, în ceea ce priveşte valorile culturale. Germania era pentru el mai degrabă o naţiune culturală şi nu trebuia neapărat să se transforme şi într-o naţiune politică. Ba chiar, credea Grass,