Cand Mario Monti a fost numit in functia de comisar european pe probleme de concurenta, in urma cu cinci ani, a inceput un program ambitios de transformare a ceea ce fusese candva un grup adormit de birocrati de la Bruxelles in una din cele mai importante autoritati in domeniul reglementarilor antitrust, scrie Wall Street Journal Europe.

Monti, profesor de economie in Italia inainte de a se alatura Comisiei Europene, a mostenit un departament antitrust care blocase aproximativ o fuziune pe an in cei noua ani anteriori de existenta. Monti s-a opus unui numar de opt astfel de tranzactii, doar in primii doi ani in care a fost membru al Uniunii Europene. Cel putin la inca una s-a renuntat in mod discret, deoarece companiile previzionau un "nu" categoric din partea Bruxelles-ului.

Cifrele nu spun insa povestea completa. Monti a fost inventiv in ceea ce priveste fuziunile pe care le-a blocat. Atat MCI-Sprint (in 2000) cat si GE-Honeywell (in 2001), erau fuziuni ale unor companii americane, tranzactii de genul celor lasate de obicei la latitudinea organismelor de supraveghere din SUA. Mai ales problema GE-Honeywell a cauzat numeroase controverse, avand in vedere ca organismele de reglementare antitrust americane aprobasera deja fuziunea.

In materie de substanta, cat si de stil, Monti a spart barierele. Prima fuziune pe care a blocat-o, intre companiile britanice de calatorii Airtours si First Choice, a extins notiunea de "dominare colectiva" intr-o industrie de la doi jucatori la trei. In virtutea acestei teorii, fuziunile sunt interzise in cazul in care comisia stabileste ca reducerea numarului de companii dintr-o anumita piata ar spori pericolul unui comportament anti-concurential din partea firmelor care raman.

Anterior, comisia aplicase teoria doar situatiilor cu doi jucatori, dar cazul Airtours a extins aria d