Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Prima mea calatorie in afara Iasului a fost cu trenul mortii“

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 12 octombrie 2004 ·

Povestea lui Leizer Finchelstein, unul dintre putinii supravietuitori ai „trenurilor mortii“. Atunci avea 17 ani jumatate. Nu iesise inca din Iasi. Stia de la geografie ca tara are munti si mare dar nu apucase sa le vada. Nici prin Iasi nu prea iesea. A fost luat ucenic de crud. Tatal sau era timplar cu atelier propriu pe linga casa, dar l-a dat la alt timplar sa invete meserie, ca sa fie tratat cu severitatea care se cuvenea. Dupa cele 12 ore de munca nu-i raminea timp de altceva. Mai toata tineretea si-a petrecut-o pe strada Conductelor, din Tirgu Cucu, cartier care era pe atunci evreiesc. De altfel, cam jumatate din populatia Iasului era formata din evrei. Sinagoga era aproape de casa, dar acolo mergea mai mult tata, copiii participau doar la sarbatorile de toamna. ?n oras iesea la sfirsitul saptaminii, cind facea du-te vino, ca toti tinerii, pe strada Lapusneanu si prin Piata Unirii. Daca avea ceva bani, mergea la film sau la cofetarie. ?n afara de plimbarile acestea, cu crestinii nu se prea intersecta. Mai ales ca fusese sfatuit, ca toti tinerii evrei, sa se fereasca de necazuri, de provocari si sa aleaga fuga decit sa fie acuzat apoi de scandal. ?n Tirgu Cucu, locuiau si citiva crestini, cu care se impaca foarte bine. Atita doar ca, doua-trei zile inainte de pogrom, multi dintre ei au plecat de acasa si si-au insemnat casele cu cruci. Pe moment, nu a inteles de ce. Leizer Numele sau este Leizer Finchelstein si are 81 de ani. Acum locuieste in Podu Ros. Si acesta fusese cindva un cartier evreiesc, dar a ajuns sa locuiasca acolo nu din cauza asta, ci pentru ca acolo a primit apartament de la CFR, in 1964. Cind s-a mutat, cu sotia, au sarutat peretii de bucurie. Apartamentul, cu doua camere, avea parchet, apa curenta, iar de la balcon putea admira turnul de la Bucium. Nici nu se compara cu locuinta din strada Conductelor, unde, in doua camere si o bucatarie, locui

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum 32 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Accident grav pe autostrada A3. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Mediafax acum 35 minute
Accidentul s-a produs în zona kilometrului 30. Pompierii au găsit la locul accidentului un camion şi un autoturism avariate. În maşină se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani,

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum 17 minute
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°