Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credinciosii se vor putea ruga de azi la Lemnul Sfintei Cruci a lui Iisus

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 12 octombrie 2004 ·

Ceremoniile religioase dedicate Sarbatorii Sfintei Parascheva vor debuta astazi, dis-de-dimineata. Incepind cu ora 7, un sobor de preoti va oficia o slujba in cadrul careia moastele Cuvioasei vor fi scoase pe esplanada din fata Catedralei Mitropolitane. Linga racla va fi asezata nu mult dupa aceea chivotul in care se afla un fragment din Sfinta Cruce pe care a fost rastignit Iisus Hristos. Ceremonialul de primire a Sfintei Cruci pe Aeroportul International din Iasi va avea loc in jurul orei 11:30, acesta fiind adus cu un avion special de IPS Panteleimon, mitropolit de Veria, Nausa si Kampania. Pe linga fragmentul din Sfinta Cruce care va fi adus la Iasi din Grecia, altele se pastreaza la Biserica Sfintului Mormint din Ierusalim, la Roma, la Constantinopol, Veria si pe Sfintul Munte Athos. Credinciosii din intreaga tara se vor putea inchina la acest fragment din Sfinta Cruce pina pe 14 octombrie inclusiv, Sfinta Liturghie de miine fiind dedicata aniversarii aducerii moastelor Sfintului Apostol Andrei la Iasi. Sfinta Liturghie de joi va fi oficiata de mai multi ierarhi din tara si din strainatate, la final citindu-se o parte din Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Lemnul din Sfinta Cruce pe care a fost rastignit Mintuitorul a fost descoperit in anul 326, in urma demersurilor facute de Sfintii Imparati Constantin si Elena. Acestea au inceput inca din 312, cind Constantin cel Mare era ?n razboi cu rivalul sau Maxentiu si i s-a aratat pe cer, ?n toiul zilei, semnul crucii, format din stele stralucitoare ca soarele, insotit de inscriptia: In hoc signo vinces! (?n acest semn vei ?nvinge!). Aparitia i-a dat mult curaj imparatului, care a ordonat ca pe toate steagurile sa se aplice semnul crucii, obtinind astfel si victoria. Drept recunostinta, in 313, da edictul din Milan, prin care legalizeaza crestinismul, trimitind-o pe mama sa la Ierusalim ca sa caute Crucea Mintuitor

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă după o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director / Catrinel Dumitrescu: Drum lin spre lumină, Mircea! / Ce spune Ştefan Bănică

News.ro acum 5 ore
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Isak Andic, miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, a murit într-un accident pe munte

HotNews acum 4 ore
Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă, de la o înălțime de 150 de metri, în timp ce

UPDATE - Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 5 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1

Mediafax acum 2 ore
Echipa „U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, scor 4-1, în etapa a 20-a din Superligă. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament.

Atac armat într-o tabără de imigranți din Franța. Atacatorul a ucis patru persoane și apoi s-a predat poliției

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc sâmbătă într-o tabără de imigranţi de lângă Dunkerque, în nordul Franţei, iar o a cincea victimă a fost ucisă în afara taberei. Un bărbat care pretinde că este atacatorul s-a

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 7 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Handbal: Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu, primite în Hall of Fame a Federaţiei Europene de Handbal

News.ro acum 4 ore
Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena. A fost a II-a ediţie a distincţiilor oferite de forul european (EHF), iar î

Cel mai mare aisberg din lume se îndreaptă spre nord după ce a scăpat din vortexul polar

Mediafax acum 2 ore
Cel mai mare aisberg din lume este din nou în mişcare, după ce a fost prins într-un vortex polar. Din cauza adâncimii aisbergului, partea inferioară a acestuia a rămas blocată pe fundul Mării Weddell, care face parte din Oceanul Sudic, unde a rămas

Raport: Rusia îşi retrage militarii din Siria. Rebelii acordă Moscovei imunitate doar pe retragere

Mediafax acum 10 ore
Un raport al Ministerului german al Apărării arată că Rusia îşi retrage militarii din Siria, iar rebelii au acordat Moscovei imunitate doar pe timpul retragerii militare. Rusia se pregăteşte să-şi retragă complet forţele din bazele militare din Siri

Arestare în dosarul tentativei de lovitură de stat din Brazilia. Fostul ministru al Apărării este acuzat că a vrut să organizeze un puci militar

HotNews acum 5 ore
Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce generalul în retragere a fost acuzat în noiembrie că a plănuit o lovitură de stat pentru a zădărnici rezultatul alegerilor din 2022, informeaz

Vremea

București
acum

dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
Iasi
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/8°
mar.

6°/11°
mie.

5°/10°
Constanta
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
mie.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/7°
mie.

3°/7°
Timisoara
acum

dum.

1°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°
mie.

3°/8°