,,Noi,moderniştii, vrem să ne menţinem într-o revoluţie continuă...Dacă se întîmplă să ne încătuşeze vreo formulă, noi părăsim vechiul gen - codificat - şi pornim mai departe,văzînd în artă libertatea deplină, fără reguli stabilite".

(De vorbă cu d. Mathis Teutsch, revista Drumuri noi, anul I,nr. 3, 15 martie -15 aprilie 1929, Braşov, interviu de Şt. I. Chendi )

I. Umanism fără naturalism

Dacă adăugăm citatului de mai sus încă două propoziţii, extrase din acelaşi interviu acordat lui Şt.I. Chendi, şi anume: ,,Pe mine mă interesează numai omul, natura - deloc. Nu am fost şi nu voi fi niciodată naturalist. Fondul nu are pentru mine nici o importanţă...", avem deja o definiţie esenţială a artei lui Hans Mattis Teutsch. Indiferent la care etapă a creaţiei sale ne-am referi şi oricît de mare ar fi,aparent, distanţa stilistică de la un moment la altul, rigoarea mărturisirii este ireproşabilă. Hans Mattis Teutsch rămîne un caz cu totul special în spaţiul artei româneşti, pe care doar vecinătatea lui Brâncuşi sau, mai curînd, o anumită convergenţă a operei lor, ca să ne referim doar la reperele imediate,îl salvează din excesiva singurătate la care părea condamnat prin însuşi metabolismul subtil al gîndirii sale şi îl plasează într-o tipologie artistică din ale cărei resurse s-au hrănit, mai mult sau mai puţin vizibil, nenumărate energii ale artei europene şi din care au derivat tot atîtea aspiraţii şi ideologii. Este vorba de acel segment artistic care a părăsit comentariul direct pe marginea formelor naturale şi s-a ridicat pînă la înălţimea de la care privirea devine contemplaţie, faptele concrete se transformă în principii, iar creaţia propriu-zisă părăseşte şi ea planul sensibil şi se preschimbă în cercetare a esenţelor. O astfel de cercetare a încercat să facă, de-a lungul unei cariere prodigioase,