În vremea telespectatoriatului contemporan, poţi participa afectiv la întâmplări şi situaţii de neimaginat în urmă cu vreo câţiva ani. Unele pot lua forme triste, altele hilare, iar o altă serie, prin dramatism şi chiar tragedie, ne pot marca pentru o vreme... Cum s-a întâmplat zilele trecute tocmai la mine în casă...
De regulă prietenul Haralampy e un om moderat, de bun simţ, iubitor de psihologii umane şi nu se bucură de răul nimănui; nu fumează, nu se omoară cu lucrul, nu întârzie la şi de la serviciu şi e un telespectator cuminte. Dar când l-a văzut pe Conducătorul general al TVR-ului, Domnul Valentin Nicolau, umilit de senatorul Adrian Păunescu, a atras oprobiul publicului reprezentat de mine şi de Coryntina zicând:
-Aşa-i trebuie, domnului Nicolau! Adică, şade bine-mersi pe scaun în faţa Comisiei de Cultură a Senatului, în loc să ia poziţie, aşa, măcar ca un pic de respect faţă de preşedintele acesteia ? Uitaţi-vă la el: parcă s-ar afla în Anzii Cordilieri, în faţa lacului Titicaca... Cum e posibil aşa ceva ? L-aţi auzit ? "Constituţia îmi dă dreptul la replică..." Da ? Foarte bine! N-are decât să-l ia, că e bun contra mătreţei şi a gândacilor de Colorado, dar nu în faţa constituţiei de senator... Constituţie! Ia uite cum l-a înfuriat pe sărmanul domn Adrian Păunescu! Priviţi-l:
Parcă-i Ben-Ardun după ce a rămas fără El-Zorab,
sau un beduin părăsit de cămilă în deşertul arab...
Vedeţi ? Doar i-am rostit numele şi deja vorbesc în versuri, încât mă şi simt imediat în "lumea ce gândeşte-n basme şi vorbeşte-n Parlament...". Mare minune! Apoi, doamne trăzneşte, domnii mei, de nu mi-oi face rost de-un Pegas de pe vreun imaş hunedorean şi bard mă fac! Poate chiar senator - mă mai gândesc...
Că eu, Păunescu de-aş fi,
Pe Nicolau l-aş surghiuni
Si l-aş deporta în zona Bârca,
Să-mi ducă operele cu cârca,