- Cultural - nr. 209 / 23 Octombrie, 2004 Dupa traversarea Canalului de Suez, pe directia Marea Mediterana - Oceanul Indian, o mica abatere spre Est, ocolind micul pinten de pamant al Peninsulei Arabice din Marea Rosie, deschide calea de intrare in Golful Aqaba. Denumirea este preluata de la orasul cu acelasi nume din Marea Rosie. Tarmul ce deseneaza conturul Golfului Aqaba este impartit de mama-natura, cu ajutorul Iordanului biblic si al oamenilor, intre cele doua tari vecine - Israelul si Iordania. Conjunctura in care am ajuns acolo a fost una aparte: razboiul din Golful Persic era pe terminate, dar trupele ONU controlau pe mare orice intrare si iesire in si din golful iordanian. Am intrat in apele golfului in prag de seara, in jurul orei 18, in cartul meu. Am primit ordin sa reducem viteza pana la oprirea motorului principal, ca apoi sa ramanem in deriva. Pluteam la intamplare. Peste o ora, am fost chemati - si noi, cei aflati in cala vaporului, in sala masinilor, de serviciu - sus, in careul de marinari, lucru care nu se face cand esti de permanenta langa motoare. Iesind din sala masinilor pe coridorul de acces spre careul de marinari, am inmarmurit. Culoarul era flancat de doi veritabili "Rambo", in carne, oase si... flinte. Erau literalmente brazdati cu cartusiere pe piept, iar la centura purtau pistoale de calibru "John Wayne" si cutite vanatoresti, de supravietuire. In maini tineau carabine cu teava dubla si amenintator de lunga. Imi venea sa rad. Mi se parea neverosimil, dar privirile otelite si fetele transpirate transmiteau telepatic seriozitatea situatiei. Cum aparea cate un marinar din ungherele navei, il imboldeau, gesticuland din teava pustii, cu degetul pe tragaci, aratandu-i drumul spre careul de marinari unde eram stransi cu totii. Abia cand se facu "recensamantul" dupa lista de echipaj, tensiunea din randul puscasilor marini scazu puti