Ideea expozitiei despre comunismul domestic mi-a venit atunci cind am inceput sa vizitez si sa cercetez diferite muzee si expozitii care puneau in scena trecutul recent al comunismului: House of Terror din Budapesta, Statue Park, Dokumenta…, Centrum din Berlin (parte a acestei expozitii gazduita la Galleria Centralis din Budapesta), Centrul Memorial al Victimelor Comunismului de la Sighetul Marmatiei, sala „Ciuma“ de la Muzeul Taranului Roman, expozitia-eveniment Anii ’80, realizata in cadrul aceluiasi muzeu, atunci cind a fost lansat al saptelea numar al revistei Martor.
M-a mirat in primul rind abordarea vizuala total diferita de la un muzeu la altul. Pina atunci nu mi-as fi putut inchipui ca despre comunism poti avea diferite tipuri de memorie, uneori mai acuzativa, alteori mai nostalgica, si ca aceste diferente nu sint explicite, ci transpar din felul in care expui anumite obiecte, imagini, texte. Cred ca ceea ce nu intelegeam atunci, iar acum inteleg cel putin dintr-o anumita perspectiva, e ca muzeul poate fi o institutie care induce un anumit tip de memorie si ca, in consecinta, este o institutie cu accente politice (chit ca vorbeste despre comunism sau despre taranul roman). In felul acesta am inceput lucrarea de doctorat, sondind, dincolo de un anumit tip de expunere, ce anume au vrut sa spuna acei muzeografi si cum recepteaza publicul acele mesaje implicite. Daca la noi exista critica de carte, de film, de teatru, critica muzeografica nu exista, si asta poate pentru ca nu avem destula practica a perceptiei vizuale sau nu sintem inca foarte constienti de cit de mult slefuieste privirea o asemenea institutie si de cit de puternica poate fi opinia formata.
Desi nu sint decit la inceputul cercetarii, citeva ipoteze ar mai putea desteleni intregul peisaj al expunerii muzeale.
Comunismul nu este expus ca regim totalitar in toate ex