La sfirsitul lunii mai-inceputul lunii iunie 1989, la Paris a avut loc o intilnire internationala sub auspiciile CSCE. Aflasem de ea prin Europa Libera. Ocazie pentru o actiune cu ecou international. Aveam insa domiciliu fortat, securisti imbracati in uniforma de militie stateau in fata blocului, contactele erau limitate la maximum. Doream, si in aceste conditii, sa initiez o actiune de protest. Dar nu aveam solutii. Ramasesera citiva prieteni care nu s-au despartit de mine in acea perioada. Intilnirile si, cu atit mai mult, vizitele acasa aveau in context ceva provocator. Nu ma gindeam sa-i implic in vreun fel. Traiam sub acuzatia de tradare, in acel moment eram cercetat in stare de libertate conditionata: simpla cunoastere a unor actiuni pe care le-as fi desfasurat si neanuntarea lor autoritatilor aduceau celui in cauza intre doi si sapte ani de inchisoare.
Despre sesiunea CSCE care urma sa inceapa in citeva saptamini si nefericirea de a nu putea trimite un mesaj la Paris
i-am vorbit doctorului Costiner. Locuia intr-un bloc vecin de mine, dar „intilnirea“ dintre noi a avut loc la inceputul anilor ’80 prin intermediul prietenilor comuni, Gina si Sorel Vieru. Elmano Costiner, Malcic, cum il numeau prietenii, era psihiatru ca formatie. Se specializase in psihiatria pentru copii, dar ceea ce comunicam in acea vreme nu avea legatura cu profesia. Legatura umana si culturala. Se nascuse la Cernauti, intr-o familie de evrei, crescuse in cultura germana, era sensibil in special la savoarea ei austriaca. Avea abonament la Institutul de cultura german, unde ajungea saptaminal pentru a-si repeta sau improspata lecturile. El i-a explicat fiului meu, care studia germana, ca fara citirea lui Thomas Mann sau a lui Musil nu are de ce sa se laude cu insusirea limbii lui Goethe. Sotii Costiner aveau abonament la Ateneu si la Radiodifuziune, nu lipseau de la nici un