Recunosc cinstit: n-am nici un chef să caut un titlu inteligent, care să dea bine în Dilema veche. Nici să scriu vreun text complicat şi ironic. Am chef doar să înjur, eventual să pocnesc pe cineva. Am chef să ridic furca în aer, ca acum 100 de ani. Statul român e vinovat de moartea unui copil de patru ani. Asta e certitudinea cu care mă lupt. Dar şi vina de care nu pot să scap, odată ce statul sînt şi eu. Şi eu sînt de vină că acel copil a îngheţat pe un cîmp: am stat într-un studio şi-am povestit despre căutări. Aşa că încep cu mine, dacă vreţi, primul pe lista ticăloşilor care au lăsat un copil singur în faţa morţii. Şi sîntem mulţi pe lista asta. În judeţul Constanţa sînt cîteva zeci de unităţi militare cu mii de soldaţi. Nimeni n-a fost chemat să caute un copil într-o pădure. Nici un comandant militar nu s-a gîndit să-şi depăşească misiunea, condiţia şi exerciţiul obedienţei şi să-şi trimită oamenii în pădure, unde un copil singur dădea bătălia lui cu frigul şi foamea. Pentru armata noastră, e mai important să caute şi să numere puţurile de petrol în Irak. Să stea de strajă patriei altora, decît să caute copiii românilor. Să se laude cu fregatele, uniformele şi slang-ul NATO. Să se dea la televizor. În judeţul Constanţa sînt mii de poliţişti. Unii au căutat, de la 9 la 5 după-amiază. Alţii au rămas acasă, pe lîngă port, pe lîngă vamă, pe lîngă cuptor. Cei mai nemernici şi mai declasaţi chiar s-au găsit să-i trimită pe părinţi la plimbare, în pădure, dacă au chef de căutat în continuare. În judeţul Constanţa sînt cîteva zeci de aparate de zbor. Unul doar a zburat cîteva ore şi-a consumat şi benzina pînă la Bucureşti, ca să prezinte presei caseta cu rezultatele nule ale căutărilor. În România, delegaţiile oficiale consumă tone de combustibil pe lună pe elicoptere şi jet-uri, ca să nu obosească între Bucureşti şi Braşov. Pentru un copil mort de frig pe un cî