Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Da, eram altul!"

Publicat in Dilema Veche, vineri 29 octombrie 2004 ·

dialog cu Sorin FIŞTEAG (Soso)

Sînt unii care se-ntreabă şi acum: ce-ai căutat tu acolo (în primul BB)? Adevărul e că mult timp, inclusiv după, am căutat şi eu răspunsul la această întrebare. Între timp, am devenit mult mai conştient de calităţile şi defectele mele. Şi am descoperit că exact aici se află motivul selecţionării mele în acel concurs: modul în care acestea se îmbină în personalitatea mea este unul aparte (şi asta zic fără lipsă de modestie). Probabil că exact asta căutau producătorii. Dincolo de bani, ce altceva te-a atras în "aventura BB"? Ideea show-ului în sine mi s-a părut genială. Mă vedeam foarte clar în postura de concurent. E greu de explicat exact ce m-a atras. A fost ceva peste mine. Ştiam doar că vreau acolo şi atît. Nu am avut niciodată un scop anume. Ţi s-a părut o experienţă utilă în vreun fel? În ce fel? Şi de ce? Participarea la BB poate fi foarte utilă. Totul depinde de fiecare în parte, de scopul fiecăruia. E normal ca, odată ce devii o persoană cunoscută, să ţi se deschidă multe uşi. Totul e să îţi doreşti să treci prin ele. Pe mine m-au lăsat rece majoritatea dintre ele. Ce-i drept, de curiozitate, am băgat puţin capul în cîteva, să văd măcar cum este viaţa acolo. Şi, cum nu mi-a plăcut lumea dincolo de acele uşi, am rămas unde îmi era cel mai bine. Adică acasă, lîngă prieteni, familie, facultate. Cel mai mare cîştig al meu s-a măsurat în gradul în care am ajuns să mă cunosc pe mine însumi, în modul cum am ajuns să apreciez fiecare lucru mărunt din viaţă. M-am văzut pus în situaţii în care cu siguranţă nu aterizam în viaţa mea de zi cu zi. Şi dacă ştii să înveţi cîte ceva din fiecare chestie prin care treci, atunci ieşi cu adevărat cîştigat dintr-o experienţă ca BB. Ştiu că sună telenovelistic, însă asta simt şi e singura cale prin care pot să încerc măcar să explic ce a însemnat BB pentru mine. Crezi că reality show-ul în

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: PNL pierde Primăria Bistriţa în faţa PSD, la 8 voturi distanţă

HotNews acum 31 minute
Datele parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente îl indică pe candidatul PSD la Primăria Bistriţa, Gabriel Lazany, drept câştigător al alegerilor locale de duminică, cu doar opt voturi în plus faţă de actualul edil, liberalul I

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 33 minute
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum o ora
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 4 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 21 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Ciolacu: Vom putea lupta pentru ţintele precum Schengen-ul terestru, salariul minim european

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a mulţumit luni, într-o postare pe Facebook, „pentru încrederea acordată” la alegerile de duminică. „Vă mulţumesc că aţi ales, printr-un vot categoric, menţinerea României în marea familie numită Uniunea Europeană! Datorită votului vo

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Andreea Bănică, „în stare de șoc” după ce a fost amenințată și înjurată de un rapper cunoscut

Adevarul acum o ora
Cântăreața Andreea Bănică, în vârstă de 45 de ani, a trecut recent prin clipe de coșmar, după un moment artistic la Cluj. Vedeta a intrat pe rețelele de socializare pentru a-și spune năduful.

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°