Răspund invitaţiei de a formula trendinţe din împrăştiate puncte de vedere şi din poziţiile multiple de care mă bucur pînă la a stîrni invidia: cea a jurnalistului interesat de artă, a curatorului independent şi a dealerului de imagine a tinerilor creatori. De aici, poate, şi cultul fragmentului în formularea unor situaţii despre care chiar mi-ar plăcea să scriu vreodată. Aşadar, iată două suspiciuni şi necazuri personale, recunoscute şi acceptate de mulţi ca fiind trendinţe : Una dintre cele mai recente deprinderi de vocabular a operatorilor culturali presupune importarea sofisticată şi colajul abil al unor termeni colectivi de tipul: "dezvoltăm proiecte, iniţiem parteneriate, sprijinim mobilitatea, diseminăm informaţii, verificăm bugete". Discuţia cu expertul închipuit al unor actuale politici culturale se transformă într-un seminar susţinut în engleză, din care cazi în vechea baladă, tîrguială şi inadecvare românească. Nu mă mai miră faptul că, în cadrul unui minunat eveniment aniversar, în numele bunelor relaţii dintre România şi Marea Britanie, sub titlul UK_RO, în ţară au fost invitate excelente producţii de artă vizuală (vezi expoziţia AS IS WHEN ) şi nu numai (vezi James Zabiela de la Romexpo), iar invers, spre Londra, noi am asigurat condiţii decente pentru: tîrgul de creaţie artizanală
românească, expoziţia de clişee fotografice ale unui bătrîn necunoscut şi audiţia unui concert la harpă. M-am săturat de insistenţele de a promova afară doar folclorul şi tradiţia, indiferent de raţiunile şi argumentele acestei strategii culturale, atît timp cît lucrurile trebuie să aibă şi o siluetă ascendent-contemporană. Sincronizare vreau! Dacă mi-aş orienta privirea şi discuţia spre chestiuni de micropolitică culturală, pînă mai ieri m-ar fi coafat excelent un subiect academic, precum tezele de doctorat în arte vizuale, astăzi însă trebuie să inventez un ton