Hello, hello, is there anybody in there? Just nod if you can hear me... A trecut mai bine de-o luna de cind ne-am incumetat sa comitem, cu o intirziere la fel de considerabila, prima parte a raportului FIB 2004. Speram atunci intr-o exorcizare, intr-o reabilitare, intr-o dez-benicassimizare care sa ne ajute sa trecem mai usor peste lunile care ne stau in fata pina la editia urmatoare. Sa-l ia naiba de ceas countdown comunitar european. Pina la urmatorul Benicassim mai sint 270 de zile.
Deci, promiteam atunci o parte a doua, dedicata exclusiv muzicii. Dar ne-am cam epuizat de epitete si oftaturi in prima parte. Pe buna dreptate ne intrebam acum, ca-n clasicul Pink Floyd – Comfortably Numb – reciclat atit de disco-juisiv de revelatia Scissor Sisters: „Hei, mai e careva pe-acolo interesat de ce-o sa va spunem noi aici?“ Intre timp am vazut defilind pe copertile celor mai mari reviste muzicale din lume numele de pe line-up-ul spaniol, ca si cind toata lumea ar fi fost sub soc post-benicassimez: Scissor Sisters, Kings of Leon, Franz Ferdinand – si aproape ca am obosit sa spunem ca da, „i-am vazut in concert“ si ca, o, da, „au fost geniali“.
OK, nu veti avea review-uri cerebrale ale unor concerte, pentru ca aveam creierul piure si nu mai eram cronicari, ci, mai degraba, niste impresionisti muzicali. Dar, ce-i drept, nici n-am citit asa ceva la case mai mari – cronici detasate la festival, pentru ca nici ei nu si-au putut convinge jumatatea profesionista sa se crockifice pentru a vedea cit mai multe concerte, si-au adormit cu tot cu cealalta jumatate pe plaja ca niste testoase frinte, animate apoi doar de dorinta de-a chill-out-iza in mai stim noi ce cort incetosat. Apoi s-au si explicat in ziarul festivalului, Fiber: aici e vorba despre a sorbi vibratiile locului si nu despre a-ti rupe gitul pentru a prinde 10 minute din concertul Serafin...
E ca
