La apariţia Literaturii române sub comunism (Fundaţia Pro, 2002) s-a discutat mult pe marginea prezenţei şi/sau absenţei unor prozatori din panorama lui Eugen Negrici. Cum probabil se ştie, (şi) Radu Cosaşu lipseşte. Într-un interviu apărut în revista 22, nr. 709/2003, Eugen Negrici motiva absenţele unor scriitori din analiza sa prin faptul că a fost preocupat exclusiv de acele opere care ilustrau concesiile sau, dimpotrivă, eforturile prozatorilor în a imagina şi adopta tactici şi stratageme în faţa constrângerilor cenzurii, a "forţelor prohibitive" ale statutului comunist. O precizare reluată, de altfel, din finalul eseului, numai că în interviu apărea chiar numele lui Radu Cosaşu menţionat cu părere de rău. Concluzia logică ar fi că seria Supravieţuirilor a lui Radu Cosaşu, chiar dacă avea ca fundal anii '50, adică tocmai "obsedantul deceniu", ar fi o carte prea normală, neinteresantă din perspectiva criticului şi istoricului literar preocupat îndeosebi de literatura "modificată genetic", hibridizată voit pentru a înşela vigilenţa cenzorilor.

Receptarea în postcomunism a Supravieţuirilor devine cu atât mai interesantă, mai ales că ciclul a început să fie reeditat şi organizat cronologic fără ca autorul să opereze vreo schimbare în texte. După Rămăşiţele mic-burgheze (2002) şi Armata mea de cavalerie (2003), tocmai ce a apărut şi Logica. Să rezumăm contextul în care se desfăşoară prozele Logicii.

Tânărul Radu Cosaşu - are 26 de ani - ţine o cuvântare "obiectiv-duşmănoasă" la o Consfătuire a tinerilor scriitori în urma căreia este exclus din redacţia ziarului de tineret la care lucra şi i se ridică dreptul de semnătură. Relaţiile cu familia au fost rupte din adolescenţă, pentru că tânărul revoluţionar comunist trebuia să-şi renege originile mic-burgheze şi, prin urmare, trăieşte din bunăvoinţa unei mătuşi care are de la el o singură pr