- Editorial - nr. 231 / 23 Noiembrie, 2004 Indiscutabil, pe zi ce trece, lumea asta, nebuna-nebuna, se intoarce cu fundul in sus! Nu exista zi lasata de la Dumnezeu, in care televizorul si presa scrisa sa nu ne aduca in casa si in fata acea parte mizerabila a existentei umane, peste care se asaza pecetea violentei. Fii care isi ucid parintii, soti gelosi, scrantiti unii de atata bautura, care isi sugruma sotiile, nepoti "nevricosi" care isi injunghie bunicii, frati care se urasc de moarte, repetand scena biblica dintre Cain si Abel, vecini care isi dau in cap cu sapa pentru o curea de pamant, rude care se impart in cete, alegand toroipanul ca "argument" trimis in moalele capului… Incetul cu incetul, o data cu dihonia, cu dezbinarea, cu "blestemul dezunirii", s-au cuibarit printre romani, facandu-si loc in societatea noastra, violenta verbala, fizica si "domestica". Cauzele, unanim recunoscute, sunt si ele diverse, dupa opinia unor sociologi: alcoolismul, lipsa educatiei, saracia si, de multe ori, gelozia. O forma aparte a violentei, prezentata prin mass-media, o constituie terorismul (exemple la indemana sunt imaginile de cosmar ale lovirii "Turnurilor Gemene" de la World Trade Center din SUA, ale exploziilor bombelor din garile spaniole, secventele cumplite din razboiul din fosta Iugoslavie), caruia i se alatura, nefericit, scenele de pe teatrul de lupte din Irak-ul pe cale sa se transforme intr-un al doilea Vietnam. Intr-o societate care crede ca a scapat de "mancurtizare" si de "rinocerizare", in care cuvintele te invata, iar exemplele te pun in miscare, sunt lucruri care depind de buna-crestere, de educatie si de "modelele" avute in viata. In contextul in care principiile nu trebuie confundate cu ura, omul este rodul educatiei pe care o primeste. Om se ajunge prin educatie, prin invatatura, prin acea instructie si deprindere morala care dau demnitate omului. Nu