- Cultural - nr. 231 / 23 Noiembrie, 2004 A fost odata ca niciodata… Cu totii iubim basmele, nu-i asa? Acele povestiri fascinante care ne inchideau mereu pleoapele si pe care ni le spunea mama sau bunica atunci cand ne culcam, sau daca eram mai isteti si stiam deja sa citim, ne hraneam sufletul curios singuri. Sau cel putin le-am iubit la un moment dat in viata, mai precis in anii puerili si plini de o candoare specifica varstei. Ce sunt basmele sau povestile? As sugera o definitie poate nu in totala concordanta cu dictionarul, dar care sa-i reflecte principalele trasaturi: povestiri in proza de dimensiuni scurte care contin elemente fantastice (eroi cu trasaturi deosebite, animale nazdravane, taramuri vrajite s.a.), in care sunt narate intamplari pline de aventuri, intr-un permanent duel al binelui contra raului, in care binele castiga mereu si care, uneori, au un rol moralizator. De asemenea, ele se adreseaza copiilor, fiind concepute intr-o formula optima de pricepere a mintii celui mic. Ca o concluzie, daca o povestire se adreseaza unei persoane foarte tinere, este firesc sa aiba un continut adecvat varstei sale. Dar basmele? Haideti totusi sa fac o comparatie pe care, oricat as vrea s-o evit, e inevitabila: majoritatea oamenilor au o repulsie fata de romanele horror sau de oricare alta sursa vizuala sau scrisa de violenta. Cu siguranta le interzic copiilor sa citeasca astfel de carti sau sa vizioneze astfel de filme. La o privire mai atenta, se observa, insa o asemanare frapanta intre aceste detestate lecturi si programe TV si literatura celor mici. Aproximativ aceeasi situatie violenta este prezentata intr-un basm ca intr-un film. Poate nu sunt prezentati vampiri, varcolaci, zombii si crime sangeroase, insa cam aceeasi idee, intr-o varianta mai "blanda". Toate basmele, cu foarte mici exceptii, misuna de monstri sadici, balauri cu sapte (sau mai multe) ca