OCHIUL SOACREI MONICA ANDRONESCU
Of, of, of, ca nu m-ai facut si pe mine, Doamne, rea ca soacra aia din poveste. Asa trebuie sa fii cu nurorile astea, ca altfel ti se urca in cap. Dar eu, daca am suflet bun, ce sa fac? Tac si-nghit. Si cum sa nu ma consum si sa nu sufar, cand vad atata neobrazare si-atata delasare. Mereu imi spun ca nu trebuie sa mai dau pe-acolo, dar nu ma lasa sufletul cand ma gandesc la baiatul ala. Macar sa stie ca sunt cu ochii pe ea. De data asta m-am dus in inspectie. Mai bine-mi vedeam de treaba! La prima vedere, nu mi s-a parut nimic in neregula. Era chiar mai curatel decat alte dati. Dar, dupa cum se stie, aparentele insala...
Fara vreo intentie ascunsa (ca doar ma cunoasteti de-acum), am deschis sifonierul ca sa vad daca pantalonii gri ai baiatului meu sunt acolo, pentru ca stiam ca nu-i mai poarta si voiam sa-i dau de pomana. Doamne Dumnezeule! Ce mi-au vazut ochii! O gramada de rufe asezate alandala, ale ei amestecate cu ale lui, pulovere la un loc cu tricouri, sosete desperecheate, umerase cu rufe ingramadite... M-am apucat sa fac ordine, le-am pus pe fiecare la locul lor, in dulapul de sus, am asezat hainele subtiri, ca pana la vara nu mai trebuie... si asa mai departe. (Si cand am intrebat-o de ce e asa dezordine, ce credeti ca mi-a zis? Ca n-a avut timp sotul sa se ocupe. Adica fiu-meu.)
Cand am ajuns la frigider, m-a luat durerea de cap. Cred ca nu mai fusese sters saracuâ... Si mirosea a toate mancarurile gatite in ultima luna. (Noroc ca n-au fost prea multe.) Iar maioneza pe care o facuse de cu seara pentru nu stiu ce salata n-arata prea bine si era si cam gretoasa. Dupa ce am curatat bine frigiderul, de nu-l mai recunosteai, am aruncat maioneza aia (chit ca s-a suparat nora-mea) si m-am apucat sa fac alta, ca s-o invat si pe ea. Eu nu stiu ce-o fi invatat fata asta la mama-sa acasa, ca nimi
