Demersul Coaliţiei pentru un Parlament Curat este exact ceea ce avea nevoie România la acest moment. Iar reacţia furibund-isterică a PSD, PUR şi PRM arată că are succes, cred că mult peste ce se aşteptau chiar iniţiatorii. Era nevoie de aşa ceva pentru că România cam epuizase posibilităţile de a lupta cu corupţia la nivel legislativ. Politicienii au bifat conştiincioşi agenda cu care veneau experţii străini şi români în domeniu: conflicte de interese, declararea averilor, accesul la informaţiile publice, instituţii extraordinare (PNA). Chiar dacă legile respective au fost create cît să lase ceva portiţe de schimbare, ele există. Şi totuşi, corupţia nu doar că nu a fost limitată, ci a crescut considerabil în ultimii ani. Corupţia în România a ajuns în cea mai gravă formă, cunoscută în literatura de specialitate drept "captura statului". Este vorba despre instituţii care funcţionează în favoarea unor grupuri de interese care au legătură cu politicul, afacerile şi media. Iar cînd statul este capturat, simplele articole din legi nu sînt de ajuns, pentru că, pur şi simplu statul nu funcţionează pentru a le aplica nediscriminatoriu. S-a ajuns la senzaţia că toată lumea vorbeşte despre corupţie, dar aceasta rămîne un fenomen stratosferic, nu există corupţi reali decît de la un nivel în jos. România este o ţară coruptă, dar cu cei mai cinstiţi miniştri, parlamentari şi, în general, politicieni. După ce au susţinut activ prin lobby şi expertiză toate măsurile legislative pomenite mai sus, ONG-urile cele mai credibile din România se vedeau în faţa unei dileme groaznice: agenda legală era satisfăcută, dar problema rămînea. Era nevoie de o nouă strategie, mai dură, prin care să arate cu degetul. Cum corupţia pleacă dinspre politic, atunci nu se poate lupta cu ea decît la nivel politic, spunînd liderilor: puteţi să îi protejaţi pe corupţi, este imoral, dar e dreptul vostru