Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul bate din ce in ce mai des la usa

Publicat in Jurnalul, luni 29 noiembrie 2004 ·

BUSINESS Conform noului Cod Fiscal, daca o companie vrea sa-si vanda sau sa cesioneze actiuni, parti sociale sau active fixe, aceasta trebuie sa anunte Fiscul cu 60 de zile inainte. Numarul controalelor fiscale ce vor analiza preturile de transfer va creste in perioada imediat urmatoare. DANIELA IVAN

Noul Cod Fiscal va intra in vigoare din prima zi a lui 2005. Cum acesta contine o serie de modificari, firma de consultanta KPMG a adus in atentia firmelor noutatile mai putin mediatizate pana acum ale noului sistem fiscal.

UMILI. Sefii companiilor, fie ele de stat sau private, vor da cat mai des raportul la Finante KPMG anticipeaza ca de anul viitor, agentii economici se vor confrunta cu mai multe controale din partea Fiscului. Acestea sunt cauzate de doua prevederi recent introduse in Codul Fiscal. Pe de o parte, este vorba despre controale referitoare la preturile de transfer intre firmele afiliate, iar, pe de alta parte, despre verificarile pe care organele fiscale sunt obligate sa le faca la agentii economici care doresc sa-si vanda mijloacele fixe. Practic, daca o companie vrea sa-si vanda sau sa cesioneze actiuni, parti sociale sau active fixe, aceasta trebuie sa anunte Fiscul cu cu 60 de zile inainte, a declarat Niculae Done, tax partener la KPMG. El a mai spus ca efectuarea unui asemenea transfer fara notificarea autoritatii fiscale atrage inchisoare pentru administrator, intre 6 luni si 2 ani.

PRETURI DE TRANSFER. Numarul controalelor fiscale care au in vedere analiza preturilor de transfer practicate de firmele care activeaza pe piata romaneasca va creste in perioada urmatoare, a declarat vineri Valentin Tic, tax senior manager la KPMG. El a adaugat ca preturile de transfer care se practica intre firmele afiliate trebuie sa se incadreze in termenii comerciali de piata libera. In aceasta prevedere sunt incluse si costurile pentru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 5 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 8 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 4 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 9 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Încăierare în Parlamentul turc după destituirea unui primar prokurd

News.ro acum 5 ore
Destituirea luni a unui primar prokurd, în sud-estul Turciei, continua să provoace marţi tensiuni în ţară prin manifestaţii în regiunea respectivă şi o încăierare între deputaţi în Parlament, la Ankara, relatează AFP. Potrivit unor martori, mai mult

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 6 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 6 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°