Care este semnificatia miscarii scenice in arhitectura unui spectacol?

Comunicarea non-verbala, cu alte cuvinte ceea ce transpare citind printre rinduri, e mult mai sincera si, uneori, mult mai puternica. E zona in care e foarte greu sa minti si sa cultivi suprafata, pentru ca gesturile au o incarcatura de adincime care tradeaza orice accent fals. Comunicarea corporala are avantajul unei exprimari foarte directe. La Cehov, lucrurile care se spun sint intotdeauna transparente, iar ceea ce ele ascund tine de un nivel mult mai profund. E foarte important sa stii sa fii pe scena. Asta poate spune foarte multe.

Cum se exprima la nivel coregrafic relatia dintre personaje in Livada de visini? Ce ai vrut sa sugerezi in primul rind?

M-a interesat in mod special – nu stiu insa in ce masura am si reusit – sa scot la iveala ceea ce fiecare actor detine in stare latenta, resorturile care, de cele mai multe ori, trebuie descoperite, reflexele inconstiente. Am incercat sa le pun in valoare impulsurile, intentiile pe care ei, uneori, nu le constientizeaza, tocmai pentru a le personaliza mai pregnant personajele. Toate acestea ii pot face sa le inteleaga mai bine. Nu am vrut sa impun nimic din afara, pentru ca nu ma caracterizeaza acest stil de lucru. M-a preocupat simplitatea, deoarece si in gestica, si in miscare, se tinde, din pacate, spre stereotipuri, si actorii, care nu au un antrenament in ceea ce priveste miscarea scenica, au tendinta sa se sfarime in tot felul de gesturi inutile. Ne-a interesat – si aici ma refer, bineinteles, si la Sorin Militaru – sa ajungem la trairi intense, la simplitate si la „nerv“. Ce mi se pare insa foarte delicat si fragil in acest spectacol este faptul ca actorii ar trebui sa se miste atit de fin, incit sa nu se vada o coregrafie premeditata. Daca miscarea reuseste sa fie indusa si nu expusa ca atare, atunci