De obicei, cînd ne gîndim la viitor, la viitorul naţiei, sîntem luaţi pe sus de un optimism inexplicabil şi ne imaginăm că urmaşii noştri vor trăi într-o Românie mai frumoasă şi mai grasă. Singurele accente pesimiste sînt admise la capitolul termenelor pe care le dăm pînă la această încoronare a destinului nostru. Unii vorbesc de 20 de ani (care iată că sînt 20, începînd mereu din acest moment), alţii - cei mai pesimişti - îşi spun că ei nu vor mai prinde vremurile bune care vor da peste noi. Oricum, mai devreme sau mai tîrziu, toată lumea este sigură că acestea vor veni. Nu se poate ca, după o asemenea istorie plină de fapte măreţe, acest popor bun, blînd şi deştept să nu aibă parte şi de gloria binemeritată. Numai că realităţii nu-i prea place să joace după cum îi cîntăm noi. În primul rînd, numai în basme sau în filmele cu happy-end cei buni au parte, pînă la sfîrşit, de o viaţă pe măsura bunătăţii lor. Pe de altă parte, nici noi nu sîntem atît de plini de calităţi pe cît ne credem. Ba, dimpotrivă. Deşi nu este o regulă, la noi istoria pe care o trăim este chiar pe măsura noastră. Şi tot aşa va fi şi pe viitor, pentru că în mod sigur nu ne vom schimba prea curînd. Vorba lui Mircea Cărtărescu: cel care scuipă astăzi seminţe în troleibuz, va scuipa mîine şi în nava spaţială. Acum să renunţăm la micile noastre consideraţiuni după ureche şi să trecem la ceva mult mai aplicat. Să lăsăm, adică, ştiinţa să vorbească. Cu alte cuvinte, să răspundem la întrebarea "pe ce ne bazăm?". De exemplu, ne-am putea baza pe un sondaj foarte riguros realizat de Gallup România şi de Metro Media Transilvania, la cererea Consiliului Naţional al Audiovizualului. Sondajul şi-a propus să urmărească "expunerea copiilor la programele radio şi TV" şi, printre altele, desenează un portret destul de detaliat al generaţiei tinere - viitorul României, cum s-ar zice. Portret din care vedem că