Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 Decembrie la Târgu Mures

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 2 decembrie 2004 · ·

Festivităţile organizate cu ocazia omagierii Zilei Naţionale a României, de către Prefectura Judeţului Mureş, cu concursul nemijlocit al Consiliului Judeţean şi al Primăriei din Târgu Mureş – depunerile de coroane şi defilarea unei subunităţi militare – au culminat cu acordarea de către instituţia Prefecturii a "Fibulei de la Suseni" şi a unor diplome de excelenţă unui număr de patru personalităţi mureşene cu realizări remarcabile în domeniul culturii şi ştiinţei.

Fibula de la Suseni a fost acordată până în prezent unui număr de 21 de personalităţi şi ea vine să îmbogăţească simbolistica omagierii Zilei Naţionale. Manifestarea desfăşurată în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii a reunit un număr important de participanţi. Celor care au primit până în prezent această distincţie li s-au adăugat începând cu 1 Decembrie 2005, Ioan Fiscuteanu, actor al Naţionalului mureşean, Nagy Ors, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie, Timotei A. Enăchescu, profesor cu o activitate de peste 40 de ani la catedră şi Dimitrie Poptămaş, fost director al Bibliotecii Judeţene Mureş.

Laudatio

Pentru actorul Ioan Fiscutean, cel care în prezent este protagonistul unui răsunător şi meritat succes după rolul de excepţie pe care l-a realizat în filmul "Moartea domnului Lăzărescu", momentul Laudatio a fost rostit de către Nicolae Băciuţ, directorul Centrului de Cultură, Culte şi Patrimoniu Mureş. Recunoaşterea internă şi internaţională de care se bucură în momentul de faţă actorul mureşean vine să încununeze o carieră scenică de peste 43 de ani. "M-am străduit să fac ceva, spunea Ioan Fiscuteanu referindu-se la rolul său de mare succes, ce alţii au apreciat că am făcut foarte bine. Mărturisesc că în momentul de faţă mi-e teamă să primesc o altă propunere pentru că poate nu mă voi putea egala". Prorectorul UMF Nagy Ors, al cărui moment Laudatio a fost rostit de căt

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 24 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 20 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 47 minute
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum 52 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum 2 ore
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 4 ore
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°