Debut

Rogozanu: N-aveam bani. Deloc. Da’ deloc. Eram prin 2001 „expert“ in litere şi lefter absolut. Am fost acceptat in probe la „Evenimentul zilei“. Am savurat mulţi ani simpla idee că-mi pot plăti singur chiria. Mi-am auzit primele vorbe că in loc să mă dedic trup şi suflet unei frumoase cariere de critic literar am ales calea comercialului.

De parcă aş fi avut de ales.

Lucaciu: M-am procopsit cu o repartiţie „guvernamentală“ la „Săptămina“, revistă de dinainte de ’89. Eu voiam să scriu despre teatru, dar cronica aceea era ocupată de Dinu Săraru. Cum făcusem practică la televiziune, am propus conducerii să scriu cronică TV.

Nu era voie pe atunci să semnezi două articole, aşa că am semnat sub pseudonimul G. Popa. Era cronica unei televiziuni ce emitea două ore pe zi!

Vărşăndan: La „TV Mania“ am lucrat incă din faza de proiect. In 1998, televiziunea, şi implicit comentariul de televiziune, se aflau in perioada marilor descoperiri. Iar „TV Mania“ scosese aparate profesioniste pe piaţă: recomandări obiective, audienţe şi note proaste/bune pentru producţile tv.

Avere

Rogozanu: Am o leafă ok. Averea mea e deocamdată virtuală: stau cu chirie şi am un abonament beton pe toate liniile. Din cind in cind ii fur maşina iubitei mele.

Lucaciu: Sint un amărit de ziarist cu nasul pe sus, care, fiindu-i scirbă de compromisuri, trăieşte la „blocul socialist“ şi familia deţine un Tico. Singura bogăţie e... ciinele meu, un teckel sirmos.

Vărşăndan: Imi vine să rid. Nici banii pe care ii voi ciştiga nu mai sint ai mei.

Doi ochi, saci de televiziuni

Rogozanu: La inceput urmăream cu carneţelul in mină foarte multe emisiuni. Dup-aia m-am prins că ideea e să emiţi o opinie despre emisiunile pe care le vede tot omul normal, cu job, cu tot tacimul, nu să cauţi ca un maniac defec