Trebuie sa te tii tare la un festival studentesc cum este CineMAiubit. Stai in mijlocul salii Studio asaltate de colegii competitorilor. Incantarea uneori copilareasca, entuziasmul debordant cu care Trebuie sa te tii tare la un festival studentesc cum este CineMAiubit. Stai in mijlocul salii Studio asaltate de colegii competitorilor. Incantarea uneori copilareasca, entuziasmul debordant cu care ii recunosc, pe ecran, pe cei de o seama cu ei sunt molipsitoare. Filmele sunt scurte si, daca te lasi dus de val, risti sa pierzi un gest, o aparitie, o miscare ce merita notate in carnet. De-a lungul anilor petrecuti alaturi de cateva promotii, la CineMAiubit, am invatat sa fiu, ca sa spun asa, vigilenta cu contaminarea. Ceea ce nu mi-a redus cu nimic bucuria de a urmari pe cei al caror parcurs incepe, cel putin pentru observatorul din afara, acum. Anul acesta studentii si absolventii de la UNATC - organizatoarea evenimentului - au avut cateva recunoasteri internationale de prestigiu, daca ar fi sa ne gandim numai la cele de la Cannes. Psihologic, ar fi fost oarecum motivata tendinta de a stabili comparatii, de a ochi varfurile. M-am ferit de a pune pe cantar succesele din urma si promisiunile de acum, iar pe masura ce se scurgeau filmele acestei editii, selectia ma incuraja. Am vazut o productie mai omogena decat in alte dati, cu un numar mai mare de "lucrari de clasa" gata sa sara de baremul indeobste numit mediu, o siguranta in dezvoltarea micilor naratiuni, in "punerea lor in scena" si in lumina ce apartine celor mai multi studenti. Nici comparatia cu filmele altor scoli nu este relevanta, acestea fiind prea putine, iar diferentele de inzestrare tehnica prea mari. Este de salutat concentrarea tinerilor pe tehnica povestirii, fara ispita unor exibitionisme formale, chiar si atunci cand exercitiul lor era, in primul rand, unul de imagine. De altfel, juriul, a carui presedi