- Cultural - nr. 244 / 13 Decembrie, 2004 "O, de ar fi inima lor asa, ca sa se teama de Mine si sa pazeasca toate poruncile Mele in toata vremea, ca sa le fie bine si lor si fiilor lor in veci!" _ DOMNUL DUMNEZEU
Indiferent cum percepem viata terestra (grea sau usoara), "inainte de a ne duce si a nu mai fi" ne incearca vigilenta cate un "crampei" de abandon melancolic…, fie chiar si intr-o clipa de fulgeratoare descumpanire… Si daca nu abordam cu resentimente o astfel de secunda amagitoare, vom incepe sa retraim imaginar retrospectiva unei vieti al carei sens poate sa capete forme maladive: sub imboldul creativ al literatilor, din generatie in generatie, omenirea tot continua sa-si "remodeleze" obsesia privirilor nostalgice in trecut si nu increzatoare in viitor! De aceea, odata ajunsi la varsta senectutii, ne regasim impovarati de fatalismul conceptiilor existentiale, suspinand cu jind dupa fiintele pe care le-am indragit candva si pe care le putem revedea doar in fotografii si benzi video. In asemenea momente, intelegem ca tot ce a fost mai frumos in viata ni s-a risipit in colbul amintirilor, din ce in ce mai indepartate, pierzandu-ne astfel in "labirintul" unor dramatizari care nu au nici o legatura cu Credinta. De altfel, slava lui Hristos se rasfrange in mesaje teologice care exclud categoric orice viziune pesimista asupra existentei, in urcusul nostru duhovnicesc spre viata cereasca… Dintr-o costisitoare slabiciune a intelectului, omul "modern" presupune ca toate frumusetile lumii se sfarsesc la morminte _ considerate, in terminologia populara, ca "locuri de veci"! Insa o astfel de perspectiva este complet gresita, deoarece, dupa moarte, sufletul se ridica la cer, iar la JUDECATA DE APOI va exista inclusiv o inviere generala a trupurilor de odinioara. In consecinta, dintr-o iubire pe care niciodata nu o vom aprecia la adevarata intensitate, Domnu