Una dintre noţiunile forte ale "tradiţiei" culturale este, neîndoielnic, aceea de manieră, care o fi însemnat, pe vremuri, ca în vechiul manuaria, lucru la îndemînă. S-ar explica, aşa, faptul că Vasari o găseşte potrivită pentru a numi şi stilul bizantin al Renaşterii timpurii ("maniera greacă"), şi "imitaţia" infidelă pe care le-o opuneau artiştii de secol XVI marilor modele. E vorba, de fapt, de preluarea unor teme "accesibile", în sensul de vizibile, canonice, cu scopul de-a le oculta. Manierismul "istoric" ţinea, aşadar, de "îndemînare". Moştenirea lui ţine mai degrabă de "îndemînă" şi de lendemain, de priza speculativă la amănunte şi de amînarea din aproape în aproape a efectelor. Este chiar ceea ce oferă, cu aerul cochetăriei guralive, volumul de publicistică al lui Şerban Foarţă, Honorificabilitudinitatibus, de curînd, elegant, tipărit la Brumar. Honorificabilitudinitatibus, cuvînt "imposibil" împrumutat de la Shakespeare, "demască" bine felul în care, scriind, segmentăm la întîmplare un şir altminteri infinit de foneme. Şi felul în care străbatem, cu atenţie rareori distributivă, culoare de realităţi echivalente. Scrierea, ca şi traducerea, exprimă opţiunea, "tranşarea" unei ambiguităţi. La Şerban Foarţă, alegerea se face greu, cu veşnicul regret al virtualităţii irosite, cu un anume "diletantism" rafinat şi chiar cu presupunerea că altcineva/ altceva (rezistenţa la uz a limbajului?) se amestecă printre cele scrise. S-a speculat că sofisticatul cuvînt din Chinurile zadarnice ale dragostei ar fi, de fapt, o anagramă a "denunţului" în latineşte hi ludi F Baconis nati tuiti orbi, care l-ar fi indicat drept autor al pieselor pe Francis Bacon. O dovadă, aşadar, a paternităţii incerte sau a posibilităţii de-a acuza falsitatea scrierii tot printr-o scriere, de la început pedantă, deci falsă. Pe de altă parte, în fragmentul din actul V ales de Şerban Foarţă drep