Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marca neinregistrata sau stare de spirit?

Publicat in Jurnalul, marți 21 decembrie 2004 ·

SUFLETUL COMERTULUI Cand spunem Mos Craciun, toti vedem acelasi lucru. Un batranel rotofei, cu barba alba si obraji rumeni, in costum rosu cu blanita alba, haios si cu sacul doldora de daruri. Imaginea lui este mai mult decat un mit, fiind prezent tot timpul in sufletele noastre, nu neaparat ca un personaj, ci mai degraba ca o stare de spirit.

CLAUDIA CURICI

INTREBARE. Ce-ar fi Craciunul fara copii? Prima aparitie a unui copil in Craciunul vazut de Haddon Sunblom a fost in 1938, cand Mos Craciun este infatisat imbratisand un copilas in livingul familiei Astazi, Mos Craciun nu este numai mosul simpatic si durduliu care aduce daruri copiilor, el a devenit un pretext pentru relationare. Companiile, institutiile se intrec in aceasta perioada in a fi cel mai inspirat Mos pentru diverse

CERCURI DE INTERESE. Multi nu reusesc decat sa-l enerveze sau, in cel mai bun caz, sa-l amuze pe destinatarul bombardat de astfel de artefacte. Altele, cele mai inspirate, iti trezesc senzatia specifica unei sarbatori. Reusite sau nu, un lucru e cert: cadourile de Craciun au alura unei industrii si singura modalitate de a depasi mecanismul si artificialul situatiei este acela de a ne gandi cu adevarat la cel ce le va primi si sa oferim din tot sufletul. Secretul ne este impartasit de doua dintre cele mai creative agentii de PR de la noi: Image Promotion si Free Communication.

In ceea ce priveste aspectul vizual al lui Mos Craciun, de-a lungul anilor, infatisarea lui s-a tot schimbat, el fiind imbracat in culori diverse ca: negru, verde sau albastru, avand cizme largi, pantaloni in dungi sau vesta cu nasturi mari si stralucitori, cu sau fara blanita. Imaginea actuala a lui Mos Craciun se disputa intre Coca-Cola si locuitorii localitatatii germane Landau.

VERSIUNEA LANDAU. Un orasel din Germania a lansat o campanie prin care cere ca unul dint

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 25 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 6 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 4 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 5 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum o ora
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°