Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetatorii comisarului batut in taxi vorbesc de o bita

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 22 decembrie 2004 · ·

Acestia nu au gasit insa o astfel de arma, desi un raport medical indica ca agresarea politistului ar fi putut fi facuta "cu un par". Anchetatorii nu cred ca un pumn ar putea zdrobi un cap. Lipsa unui corp contondent ingreuneaza cercetarile. Ramine doar marturia taximetristului, care sustine ca politistul a cazut cu capul de asfalt dupa ce i-a dat un pumn. Bataia dintre un taximetrist si politistul de frontiera soldata cu capul crapat al celui din urma a ramas invaluita in mister. Anchetatorii nu s-au putut pronunta nici dupa doua nopti de audieri care a fost obiectul care i-a sectionat grav capul, de la o ureche la alta, comisarului Constantin Gheorghita. A fost pumnul taximetristului mult prea greu, asfaltul a fost mult prea tare, sau a existat un par sau bita la mijloc? Expertiza si asupra taximetristului Procurorii au incercat sa elucideze ceea ce s-a petrecut duminica seara in zona Complexului "Avram Iancu". Pentru ca nu exista nici un martor al confruntarii, iar victima s-a aflat inca de atunci intr-o stare deosebit de grava, care nu-i permite sa vorbeasca, politistii au incercat sa reconstituie scenele de lupta numai cu putinele dovezi pe care le detin. Nici medicii legisti nu s-au pus de acord cu privire la obiectul care i-a crapat in asemenea hal capul comisarului Constantin Gheorghita. Potrivit raportului de expertiza medico-legala, lovitura fatala care i-a sectionat capul victimei a fost una activa, adica "provocata fie de un pumn, fie de un par". Marea problema a anchetatorilor ar fi aceea ca nu s-a gasit la locul luptei nici un astfel de obiect care sa confirme banuielile medicilor legisti. Soferul de taxi, Gheorghe Florin Budaianu, a sustinut cu tarie ca i-a aplicat victimei doar un pumn, care a trimis-o direct cu capul de asfalt. "Chiar daca mai toate indiciile si marturia agresorului, dar si lipsa unei bite de la locul faptei, duc spre ipoteza lovirii

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 55 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Luptă la baionetă pentru cel mai bogat sector al Capitalei / Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 16 minute
UPDATE Clotilde a depus plângere împotriva unui pesedist UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de c

Ionuţ Stroe: Prin tot ceea ce face acum, Clotilde Armand vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1. Nu poate accepta că a pierdut / Încearcă se creeze condiţiile, prin sabotaj şi haosul creat, pentru a delegitima votul oamenilor

News.ro acum 50 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că, prin tot ceea ce face acum, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1 pentru că nu poate accepta că a pierdut. El mai spune că Cl

Tranzacție majoră în turismul românesc: Maghiarii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum o ora
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Nicu Ștefănuță, singurul candidat independent care a câștigat un mandat în PE: Tinerii au echivalat seniorii, ceea ce este o mare, mare realizare

HotNews acum o ora
Nicu Ștefănuță a obținut al doilea mandat în Parlamentul European, reușind performanța de a fi singurul candidat independent câștigător, din șapte care au candidat. Eurodeputatul din Grupul Verzilor a declarat la Prima News că a „dus o luptă eroică”

Încep ÎNSCRIERILE pentru Evaluarea Națională 2024. Ce trebuie să știe toți elevii

Gandul acum 54 minute
Înscrierea la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2024 începe marți, 11 iunie, și se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 2

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 37,57%, PNL – 30,35%, AUR – 8,97% / Primari: PSD - 40,30%, PNL – 33,80%, AUR – 5,87% - rezultate parţiale ora 10.00

News.ro acum 25 minute
Biroul Electoral Central a transmis, marţi, rezultate parţiale pentru alegerile locale, mai exact pentru consiliile locale şi primari, conform datelor centralizate până la ora 10.00. Astfel, dintre voturile pentru Consiliile locale, PSD a obţinut 37

Primele veşti bune duăă explozia de la Dedeman Botoşani: un pacient a fost externat

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Sănătăţii a transmis marţi situaţia pacienţilor după explozia care a avut loc la Dedeman Botoşani. Astfel, din cei trei pacienţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi, doi sunt în stare stabilă, cu evoluţie f

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°