Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 2005 apare noul Regulament al Serviciului la Bordul Navelor

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 decembrie 2004 ·

Autoritatea Navala Romana la sfarsit de an Conducerea ANR si-a prezentat ieri realizarile pe anul 2004. In opinia reprezentantului ANR, Serban Berescu, una din cele mai mari realizari este legata de procentul de retineri in cazul navelor romanesti care a scazut la nivel mondial la cifra record de 4%, fata de preconizarile facute anul trecut conform carora se astepta un procent de 5%. De asemenea, ANR a definitivat Chestionarul de Evaluare a intregii activitati, logistica si personal, document care va fi trimis in cursul saptamanii viitoare la secretariatul Paris Memorandum. Decizia secretariatului respectiv va avea un cuvant important vizavi de primirea Romaniei ca membru cu drepturi depline in cadrul Paris Memorandum. Din planurile de viitor, ANR va viza din primele zile ale lunii ianuarie 2005 indeplinirea obiectivului ce priveste siguranta navelor si porturilor fluviale, acesta devenind un obiectiv esential al ANR pentru anul 2005. Pentru anul 2005, investitiile ANR vor viza in mod principal fluviul Dunarea, prin achizitia unui sistem complex de radare, care va controla tot senalul navigabil fluvial de la intrarea Dunarii in tara si pana la iesire, la Sulina. Acest program va solicita investitia a 5,4 milioane de Euro, din aceasta suma 214 miliarde de lei fiind sume nerambursabile FARE, ANR va suporta un efort de 78 de miliarde de lei, iar bugetul de stat, 31,7 miliarde de lei. La 30 noiembrie 2005 proiectul va trebui a fi finalizat. Totodata, Serban Berescu a anuntat aplicarea din ianuarie 2005, prin Ordin de Ministru, a noului Regulament al Serviciului la Bordul Navelor Maritime Romanesti. Ultimul RSB aplicat la bordul navelor romanesti a fost abrogat in anul 1989 imediat dupa Revolutie. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 57 minute
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 10 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Armata americană a distrus în Yemen mai multe radare ale rebelilor houthi

Ziare.com acum 3 ore
SUA a anunţat vineri seară, 14 iunie, că a distrus în Yemen 7 radare care permiteau rebelilor houthi să vizeze nave, într-un moment în care aceşti rebeli îşi intensifică atacurile asupra traficului maritim din Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum o ora
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°