Anul 2004 se încheie în nota care i-a fost caracteristică: ce a adus cu o mînă, a luat cu cealaltă. Politic, am avut nişte alegeri locale încheiate în favoarea Opoziţiei, dar finalizate - prin presiuni şi intrigi de culise - în favoarea Puterii. Deşi la număr de consilieri judeţeni a cîştigat Opoziţia, la posturi de conducere au cîştigat tot oamenii Puterii. La fel pare a se întîmpla acum, în urma alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Deşi şeful statului este al Opoziţiei, conducerea parlamentului este a Puterii. Cu un Guvern format de PSD şi un Parlament ţinut în şah administrativ de oamenii lui Năstase şi Văcăroiu, Băsescu tinde să fie la fel de neputincios în postura de preşedinte al României, pe cît era de neputincios ca primar general al Capitalei, cu un Consiliu Local ostil şi decis să-l împiedice să-şi îndeplinească mandatul. Regula pare a fi următoarea: ceea ce electoratul acordă prin vot, puternicii zilei reuşesc să deturneze prin manevrele culiselor. Cîştigător: politicianul puternic; perdant: electoratul. Din punct de vedere instituţional, evenimentul decisiv al anului a fost decizia preşedintelui Iliescu de a încălca în mod deschis Constituţia. Nu pe furiş, ci pe faţă. Nu era la prima lui încălcare. Ultima oară o făcuse în 2000, atunci cînd a candidat pentru a treia oară la postul de preşedinte al României. Dacă facem socoteala, vom descoperi că Ion Iliescu a ocupat poziţia de şef al statului de patru ori, pînă în 2004: prima oară ca şef al CFSN şi preşedinte al CPUN, din decembrie 1989 pînă la 20 mai 1990; la 20 mai 1990 a devenit pentru prima oară preşedinte ales al României, fiind astfel, pînă la alegerile din 1992, pentru a doua oară şef al statului; a devenit a treia oară şef al statului şi pentru a doua oară preşedinte ales al României la alegerile din 1992, pînă în 1996, cînd a pierdut pentru prima oară alegerile; în fine, a devenit pent