Cu toate ca nu-i bate nimeni cand e vorba de inventat povesti, nici poetii, nici prozatorii nu pot scrie o poveste mai frumoasa decat aceea a Craciunului din anii copilariei. Magica "poveste a povestilor" care ne lumineaza tuturor amintirile.
Gabriela Adamesteanu
Aur si argint
- Esti cunoscuta ca unul din cei mai buni prozatori romani contemporani, ca redactor-sef al revistei "22", ca membru fondator si foarte activ al Grupului pentru Dialog Social, dar in privinta biografiei tale ai fost foarte discreta. Majoritatea scriitorilor isi fictionalizeaza copilaria, vorbesc in interviuri despre parinti si familie... Tu, nu. De dragul cititorilor "Formulei As", te rog sa faci o exceptie. Sa ne povestesti, de exemplu, daca pastrezi amintirea vreunui Craciun special din primii tai ani...
- Am o singura amintire distincta a unui Craciun din copilarie. Era un Craciun normal, adica aveam brad, si vad si niste jucarioare atarnate in acest brad, care-mi placeau mult: un cosar si un dracusor, nu stiu ce cauta el acolo printre podoabe, poate intr-o anumita mitologie a Nasterii exista si el, in orice caz ma impresiona. Inca nu eram la scoala, cred ca se intampla pe la sfarsitul anilor 40, nu incepuse perioada cea mai proasta. Unchii mei mai aveau mica lor pravalie si ne-au adus noua, copiilor, niste cadouri care ne-au facut fericiti. Eu am primit un dormitor de papusi, ceva rar, cum nu mai vazusem, si-o papusa care inchidea si deschidea ochii - o minune. Si fratele meu, cu un an mai mic, primise jucarii, nu-mi amintesc ce, dar avea o anumita gelozie, i se parea ca fusesem favorizata si s-a plans mamei ca eu primesc cadouri de aur si argint, pe cand el... Pomul de Craciun despre care vorbesc era foarte colorat, sclipitor, cu lumanarile aprinse si jucariile asezate sub el. Cat de bucuroasa am fost! Nu stiu insa ce s-a intamplat apoi, a fost in orice caz
