Camil Petrescu nu a fost înţeles prompt de E. Lovinescu, al cărui cenaclu l-a frecventat şi în a cărui revistă "Sburătorul" a publicat poezii. O dovedesc agendele criticului, unde abundă comentariile negative, privitoare mai ales la megalomania camilpetresciană. Scepticismul criticului faţă de scriitor (exprimările sale reticente sunt foarte clare în legătură cu poetul, dramaturgul şi publicistul) e oarecum paradoxal, dacă ne gândim că E. Lovinescu miza pe Camil Petrescu ca pe unul din protagoniştii importanţi ai modernismului pe care îl promova. Relaţiile celor doi, nici cele strict umane, nici cele literare, nu au fost dintre cele mai bune. Datorită defectelor omului Camil Petrescu, marcat de o excesivă mândrie personală despre care au depus mărturie şi alţii, E. Lovinescu nu avea o mare încredere nici în scriitor. Forma cea mai deschisă şi mai acută pe care a atins-o expresia antipatiei lovinesciene s-a dezvăluit public în volumul II al Memoriilor, apărut în 1932. Portretul începe cu mici ironii despre "ofiţeraşul" Camil Petrescu (prima ipostază în care l-a cunoscut criticul), despre nervozitatea lecturilor sale în cenaclu, care punea în evidenţă defectele piesei Jocul ielelor, deşi "cititorul nu-şi explica Ťinsuccesulť decât prin insuficienţa lecturii", despre naivităţile gazetarului în ziarul trilingv "Timişoara" şi despre ridicolul unei înfrângeri electorale. Toate aceste elemente aparent disparate se adună însă într-un portret vitriolant al celui care are obsesia întâietăţii sau "frenezia preeminenţii", considerându-se "şampion irezistibil în toate domeniile activităţii omeneşti", cum îl gratulează memorialistul: "înainte de a mi se fi afirmat ca scriitor de talent, cum avea să o facă mai târziu, Camil mi s-a fixat în atenţie prin această spaimă admirativă de tot ceea ce făcea; ca tuberculoşii ce se complac în propria sudoare, tânărul meu prieten îmi păre