***

Aşa,acum, cel ce se anunţă este altceva decît tine, este

cu totul altceva decît om,pentru că asta este, de fapt, să fii

altceva decît om, este aşa cum ai pieri şi nu ţi-ar păsa, fiindcă

nu ţi-ar păsa cine ar pieri, şi nici cine ar constata astfel că ar putea să piară cineva, şi tot aşa, de fiecare dată, cînd vine aşa ceva peste tine, cu tot ce ai, te dai şi nu ştii ce faci, ce înseamnă a face, atunci, ce înseamnă să fii ceva, ce mai eşti, cam aşa, te uiţi la rădăcina lucrurilor, bătrînă, cam aşa, batrînă, bătrîn şi tu, cu priviri fără prea multe şanse, astfel eşti, o privire fără prea multe şanse, şi un animal mai batrîn decît tine, el ştie mai bine , el e înţeleptul, cu ştiinţa mai veche decît fiecare orgoliu al tău, el vine în întîmpinarea a toate cele, iar tu, ca vai de lume, constaţi că are dreptate, că toate sînt la locul lor dintotdeauna, că nu mai ai un rost, că eşti foarte nou, în această ordine, unde toate vorbesc o limbă mai veche decît toate ale tale

***

Şi-aşa,acum, senzaţiile, din cripte adînci, cu toţi strămoşii, împreună, învie

alte vîrste.Eşti martorul, un fel de prezenţă fără de care s-ar putea

să nu mai existe moarte, dar tu, instanţă a vorbirii mele, martorule,

ştii că eu, umblînd prin timpuri trecute, simt că sînt multe ce nu ni se

adresează, că moartea e o deficienţă a limbajelor noastre, că, de fapt,

totul este prezent.Deci, din cripte adînci, renasc , de fiecare dată, arătări

uluite, martorule, că iar te apuci să vorbeşti, ca şi cum

fără vorbire ele n-ar putea să apară, ca şi cum doar vorbirea ar vedea

criptele deschizîndu-se, şi, de fapt, altceva se întîmplă, ceva destinat

unei priviri din noi înşine, înmugurită, tot timpul pe cale să se nască