Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adoptii doar intre neamuri

Publicat in Jurnalul, luni 3 ianuarie 2005 ·

Adoptiile internationale s-au reluat, incepand cu 1 ianuarie 2005, data la care a intrat in vigoare noua lege in domeniu, iar Oficiul Roman pentru Adoptii (ORA) si-a intrat in atributii. VERA ALBULESCU

Noul cadru legislativ apare la mai mult de trei ani, dupa ce, in urma acuzelor internationale privind traficul de copii, autoritatile romane au decis suspendarea tuturor acestor proceduri.

In editia de duminica a ziarului britanic The Telegraph a fost publicat cazul unei mame care, de mai bine de doi ani, incearca sa adopte o fetita din Romania. Allyson Schaaf a declarat pentru cotidianul englez ca, o data cu noile reglementari privind adoptiile internationale, este mai increzatoare si spera ca noul presedinte ales, Traian Basescu, va da atentie cazului ei, in ciuda restrictiilor care vin o data cu noua lege. Familia Schaaf este una dintre zecile de familii straine care asteapta de ani buni rezolvarea cazurilor de adoptie.

AN NOU, REGULI NOI. Principala restrictie din Legea 273/2004 este ca minorii romani pot fi adoptati in strainatate doar de rude de gradul doi. In plus, apar restrictii referitoare la varsta copiilor adoptabili si la factorii care se pot implica in acest proces. Potrivit noii legi, adoptia nationala are prioritate absoluta, infierea de catre familiile straine fiind ultima varianta la care se recurge atunci cand nici o alta forma de protectie nu poate asigura minorului "ingrijirea corespunzatoare".

O alta reglemenatare importanta a legii face referire la varsta minorilor care pot fi adoptati. Mai precis, copiii cu varste mai mici de doi ani nu pot fi adoptati in strainatate. De asemenea, este eliminata implicarea fundatiilor in derularea adoptiilor, singurele organisme private acceptate in proces fiind asociatiile straine autorizate in tara lor de origine. ONG-urile romanesti pot interveni doar in serviciile de protecti

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Ileana Stana Ionescu s-a stins din viaţă după o grea suferinţă

Mediafax acum o ora
Ileana Stana Ionescu şi-a dat ultima suflare pe patul de spital, la vârsta de 87 de ani. În ultima perioadă, actriţa s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. „Cu durere în suflet, anunţăm trecerea la cele veşnice a actriţei Ileana Stana Ionescu

Alertă MAE pentru turiştii români: Risc mare de incendii în Turcia şi Grecia

Mediafax acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că sâmbătă au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări, 30 dintre acestea în zonele ru

Rapperul american Kanye West, în vizită la Moscova

News.ro acum 46 minute
Rapperul american Kanye West, sursă de controverse repetate în Statele Unite, se află la Moscova pentru o vizită privată, a anunţat duminică presa rusă. Majoritatea muzicienilor occidentali au evitat Rusia de la începutul ofensivei din Ucraina în fe

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 10 minute
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Proiect de lege: Saloanele de VIDEOCHAT trebuie să fie la distanțe mai mari de 1 km de școli și biserici / Pedepse pentru angajarea minorilor

Gandul acum 51 minute
Deputatul PSD Iulian-Alexandru Badea a depus la Senat un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea activității pornografice de videochat. Astfel, racolarea minorilor, dar și a persoanelor majore lipsite de discernământ pentru materiale de tip

Accident grav pe DN6, un motociclist a murit

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație în această după-amiază pe DN 6, ín județul Caraş-Severin, la ieșire din Băile Herculane către județul Mehedinți. În accident au fost implicate un ansamblu de vehicule și o motocicletă. În urma accidentului c

O nouă alianţă în Parlamentul European? Viktor Orban anunţă formarea unui bloc de extrema dreaptă cu două formaţiuni din Cehia şi Austria

Mediafax acum 31 minute
Viktor Orbán a prezentat duminică o nouă alianţă cu Partidul Libertăţii din Austria, de extremă dreapta, şi principalul partid de opoziţie din Cehia, care speră să atragă alţi parteneri şi să devină cel mai mare grup de extremă dreapta din Parlament

Viktor Orban anunţă intenţia de a forma un nou grup parlamentar european

News.ro acum 2 ore
Partidul lui Viktor Orban, Fidesz, nu a făcut parte din niciun grup în Parlamentul de la Strasbourg de când a virat spre dreapta mai dură în 2021, când a părăsit PPE, formaţiune din care face parte şi Partidul Liberal francez (LR). Duminică, premier

Vremea

București
acum

35°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/34°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

31°
dum.

22°/31°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

33°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°