Iubite domnule Profesor,
In ajunul Noului An, cind ne pregateam sa va trimitem urarile noastre, am realizat intimplator (deci cu o si mai mare surprindere) ca Dumneavoastra ati trecut de curind pragul peste opt decenii, cu o prospetime intelectuala si fizica de exceptie. Noi, romanistii italieni, iubitori ai culturii si literaturii romane, va cunoastem cartile, cei mai multi dintre noi de atit de mult timp incit va sintem profund recunoscatori pentru activitatea stiintifica uimitoare. Uimirea noastra isi recunoaste, dincolo de orice complimente festive si de bibliografia vasta si importanta, motivatii indubitabile: tineretea spiritului Dvs., angajarea fara compromisuri in dezbaterile contemporane, puterea de munca temerara, dialogul viu cu toate generatiile tinerilor de ieri si de azi!
Pentru noi, ati fost si ramineti Profesorul, indrumatorul, deschizatorul de drumuri, dar si colegul celor mai prietenesti colocvii. Mai mult decit atit, ati reprezentat de-a lungul unei jumatati de secol un model, punctul nostru de reper deopotriva pentru indoielile si pentru certitudinile noastre (nu pot uita, printre altele, o miscatoare vizita din primavara lui 1987, fraterna as putea spune, in apartamentul din strada Beldiman 1, impreuna cu regretatul prieten, romanist de la Neapole, Lino Buonincontro…).
Prezenta Dumneavoastra a fost o inteleapta distantare de extremele periculoase si un efort constant pentru mentinerea unui echilibru atit de necesar libertatii spirituale. In decursul anilor, ati fost cunoscatorul cel mai avizat al uneia dintre cele mai vii epoci, fecunde in sugestii, din cultura si literatura romana: pasoptismul.
Din acele studii aplicate s-a nascut – nu tocmai in chip paradoxal, avind in vedere constringerile oficiale ale epocii, in care socialismul real a sters de pe tabla umanitarismul in numele caruia isi gasise ra
