Impactul deficitului bugetar nu este bine inteles nici de unii economisti. De pilda, citat fiind de un cotidian financiar, un confrate economist, director de institut economic, spune ca nu este nici o problema, intrucat finantarea deficitului bugetar se poate face din surse externe.
Este adevarat ca finantarea nu este o problema practica; statul se poate imprumuta si pe piata interna, poate utiliza si venituri din privatizare.
Problema este alta: marimea deficitului bugetar si existenta unor masuri eficace de prevenire a derapajelor.
Un deficit bugetar mic este necesar pentru continuarea dezinflatiei si controlul deficitelor externe. In conditiile pasului nou de liberalizare a contului de capital, Banca Nationala trebuie sa reduca din diferentialul dobanzilor pentru a descuraja intrarile de capital speculative.
Acestea vor fi masive oricum si vor aprecia leul in conditiile flotarii mai libere, ceea ce ar accentua cresterea deficitelor externe. Iar scaderea dobanzilor ar impulsiona creditarea in lei intr-o economie care este prinsa de febra consumului.
Daca cota unica nu va stimula suficient productia autohtona, expansiunea consumului se va regasi in deficite externe mai mari si, posibil, in incetinirea dezinflatiei.
Prin pasul de liberalizare a contului de capital si nevoia de dobanzi mai scazute la lei, politica monetara a BNR ar merge in contrasens cu ceea ce este necesar cand exista presiuni inflationiste si deficitele externe cresc – ma refer la o politica monetara mai stransa.
Iar BNR nu poate iesi singura din acest clinci; ramane in sarcina bugetului public sa ajute la controlul cererii interne agregate.
In inlantuirea de efecte mentionata mai sus gasim ratiunea pentru un deficit bugetar prudent – care nu trebuie sa fie mai mare decat cel rezultat din executia bugetara
