Zigu ORNEA

Medalioane de istorie literara

Editura Hasefer, Bucuresti,

2004, 730 p.

Intr-unul din ultimele interviuri pe care le-a dat, cind implinea saptezeci de ani, Zigu Ornea lasa sa se vada o mare oboseala, pe care o marturisea de altfel adesea in ultimul timp: „Mi-e nu numai lehamite de tot si de toate cite ne izbesc ochii si urechile, dar si sila profunda si generalizata. Sint satul si de mine, o spun cu infinita sinceritate…“ (Marta Petreu, Conversatii cu…, Editura Universal Dalsi, p. 234). O oboseala istorica, dupa mai bine de cincizeci de ani de truda necurmata, de scris si mai ales de citit, care se rasfringea asupra starii de spirit, asupra sanatatii lui, asa cum s-a vazut, dar care nu se rasfringea si asupra conditiei lui existentiale, care era chiar asta: cititul si scrisul. Zigu Ornea a citit si a scris pina in ultima clipa si foiletoanele lui au continuat sa apara in cele doua reviste pe care le onora cu colaborarea si cu afectiunea lui, Romania literara si Dilema, chiar dupa ce mina care le scrisese – precum a lui Eliade, cu articulatiile deformate de artrita – adormise pe veci.

Ultimele foiletoane pe care le-a lasat, precum si altele mai vechi, nepublicate inca in volum, au fost adunate de Tiberiu Avramescu, vechiul sau prieten si coleg de hamalic de la Editura Minerva, intr-o masiva carte aparuta la editura careia Zigu i-a fost director pina la moarte, Hasefer: Medalioane de istorie literara. Pare evident ca Zigu Ornea avea fibra si abilitatile unui foiletonist superior, pe care conditiile „obiective“ ale vremii cind si-a inceput activitatea nu l-au lasat sa se manifeste sau pe care poate el n-a fost dornic sa le exploateze inainte de a-si fi conturat opera propriu-zisa, de istoric al ideilor si al vietii culturale romanesti din ultima suta de ani; dar pare evident, zic, ca aceasta optiune a marcat